Drumul Damascului

Cu pieptul clocotind de zel fierbinte,
De focul urii în străfunduri ars,
Se-mpotrivea aprig lucrării sfinte
Şi mersului Bisericii-nainte
Un fariseu semeţ, Saul din Tars.

Crezându-se îndreptăţit de Lege,
Se arunca în lupta sa zelos
Nepregetând pe credincioşi să-i lege
Şi încercând din răsputeri să nege
Salvarea-n jertfa crucii, în Cristos.

Dar, Doamne, Tu i-ai dat înţelepciune,
Putere-n trup, putere în cuvânt,
Pentru-a le folosi în scopuri bune
Şi-atunci l-ai transformat, printr-o minune,
Când l-ai culcat cu faţa la pământ,

Căci l-ai întâmpinat cu strălucire,
Lumină coborând din slăvi cereşti
Şi atingându-l, Doamne, cu orbire
Pe cel cuprins de teamă, de uimire,
L-ai întrebat: "De ce Mă prigoneşti?"

"Cine eşti, Doamne?" - zise vietatea
Culcată-n praf, şi i-ai făcut pe plac,
Satisfăcându-i curiozitatea,
Şi-abia când Ţi-a aflat identitatea
A întrebat sfios: "Ce vrei să fac?"

Ce a făcut, cunoaştem din Scriptură:
Exemplu viu de jertfă şi de zel,
Şi-a folosit întreaga-nvăţătură
Şi energie, în alergătură,
Purtând lumina din Damasc cu el.
***
Privesc în urmă. Nu priveşti cu mine?
Tu n-ai avut ciomag sau doar un vreasc,
Arme de hulă, arme de ruşine?
Iar focul urii n-a mocnit în tine
Nicicând mergând pe drumul spre Damasc?

Eu, DA, şi dacă eşti asemeni mie
Vino acuma să îngenunchem,
Să ne topim în rugăciune vie,
Şi jertfa mulţumirilor să fie
De bun miros Părintelui suprem.

Să-i mulţumim că am văzut Lumina
Şi că din praf ne-a ridicat smeriţi,
Născuţi din nou şi unşi pe ochi cu tină,
Spălaţi în jertfa Lui de orice vină
Şi de pe drumul spre Damasc opriţi.

Iar dacă plâng cu mulţumiri, fierbinte,
Şi-n plâns vreau să te simt alăturat;
Nu plâng în noi acei de dinainte
Căci lacrimile aparţin,ia bine-aminte,
Celor care din praf s-au ridicat.

Dar să nu dăm uitării întrebarea
Ce-am pus-o atunci când încă eram jos:
"Ce vrei să fac?"- iar Cel care-ndurarea
Şi-a revărsat-o, dându-ne iertarea,
A spus aşa: "Vestiţi-L pe Cristos!"

Amin
Vulcan, 23.11.2006