Drumul crucii, drumul crucii

Drumul crucii, drumul crucii, greu pe tine eu pășesc,
Ca să te străbat mai iute, multe văi eu ocolesc,
Drumule... dar după vale, nu-i cerescul meu Stăpân,
Cel ocolitor e drumul, ce-i condus de un păgân.

Vreau ca s-o străbat dar valea, drumule care-i pe tine,
Ea nu este azi o vale, ce-i dorită ea de mine,
De ce tu mă duci adesea, s-o cunosc căci eu nu vreau,
Valea care este-a morții, ce mă duci în ea să stau.

Drumule... azi suferinț-adesea ea s-a oferit,
Ca să îmi conducă ochii, în trecutul ce-a umbrit,
Astăzi drumule... privirea, ce-alipită ea era,
Înspre cer, când valea morții, ea în față se-ntindea.

Multe piedici azi pe tine, drumule s-au ridicat,
Ce-mi aruncă ele-adese-a mea privire Domn prea-nalt,
În ascunsă clătinare, și în deznădejdi mereu,
Dar și într-o necredință, când întâmpin numai greu.

Uneori pe tine-agale, drumule ce ești pietros,
Eu pășesc, dar nu-mi oprește, nimeni pasul spre Hristos,
Tu ești greu, dar este greul, care este minunat,
Căci pe tine nu-l duc singur, dus e și de-un Împărat.

Chiar de ești un drum al crucii, să o las eu jos nu vreau,
Ea mă duce-n veșnicia, veșnic eu unde-o să stau,
Cu Acel ce mă ajută, să îmi duc eu a mea cruce,
Drumule când tu adesea, mă duci astăzi la răscruce.

Ești abrupt... cu multe piedici, dar ales de mine ești,
Știu că drumul crucii duce, unde vreau... în slăvi cerești,
De ai fi ușor m-ai duce, într-o veșnică pierzare,
Căci un drum ușor el este, pentru cel ce-ncet el moare.