text Poezii crestine

DREPTATEA SAREI

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: CORNELIU LIVANU


Că avea dreptate Sara, orice om o ştie bine.
Însă Cel Sfânt vrea să vadă și dreptatea Lui în mine.
Să primesc neprihănirea lui Isus în viața mea;
Mielul sfânt Și-a dat chiar viața colo sus pe Golgota.

Da, Agar și cu copilul deveniră măr de ceartă.
Avraam susține una, însă Sara alt gând poartă.
Dumnezeu din cer vorbește lui Avraam și blând îi spune
Ca să-i dea dreptate Sarei. Doamne sfinte, ce minune!

Când auzi așa sentință dreaptă și clar văzătoare,
Prinzi curaj în rugăciune și mergi drept pe-a ta cărare.
Dumnezeu face dreptate numai dacă-L ascultăm
Și, lăsând mândria firii, laude doar Lui să-I dăm.

Sigur sunt că Sara noastră nu-i făcea un semn în ciudă
Lui Avraam să-l ofenseze pentru-a lui greșită trudă.
Pân' la urmă toate-s bune când cei doi colaborează
Și credința și iubirea ei în suflet le păstrează.

Biblia mereu insistă pe supunerea smerită
Prin care credința noastră iese practic întărită.
Fiecare să-și cunoască locul unde Domnu-l pune
Și, dacă vine-o ispită, să vegheze-n rugăciune.

Ca și în Eden odată, șarpele mai stă la pândă,
Însă Domnul nostru mare ne asigură izbândă.
Cum pe Golgota, pe cruce, Mielul l-a zdrobit pe şarpe
Să primim şi noi în inimi viaţa cea fără de moarte.

Noi cunoaștem bine planul ispitirii lui Satan
Și de el n-avem nevoie nici ca prieten, nici dușman.
Cea mai sfântă bucurie este să primim dreptatea
De la Dumnezeul nostru, ce ne-a dat și libertatea.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>