Dreptatea lui Dumnezeu

Dreptatea lui Dumnezeu
de Octavian Sarb

Sunt zilele-n care Duhul Lui suspina.
Sunt zilele-n care soapta Lui se stinge
Pentru ca cei, ce pe pamant se-nchina,
Nu o mai fac prin Legamantul Lui de sange!

Ci, prin porunci si datini mostenite,
Ce-s adaptate vremilor ce le traim,
Caci trebuinta au sa fie primenite,
Sa fie-n ton cu generatiile ce vin.

Si calea-ngusta a primilor crestini,
In fiecare an s-a, tot, largit,
Si curatata-i, nu mai are spini,
Ci, drumu-i presarat cu ramuri de finic.

Pe margini, lumea, astazi, ne aclama.
Magarul Lui e-un murg frumos, acum,
Si crucea Lui, facuta-i din arama,
Si pusa la raspantiile de drum.

Cand o vedem, smeriti ne reculegem,
Si-un dor de cer, in gand, ni se aprinde,
Pacatele facute, am vrea sa ni le stergem,
Prin spovedanii goale si penitente sfinte.

Abia-asteptam sa Il vedem in ceruri,
Sa-I povestim minunile facute,
Cum L-am cinstit in diferite feluri,
Iar El, pe frunte-apoi, sa ne sarute.

Recunoscand serviciile aduse,
Rasplata pregatita s-o primim,
Marete bogatii, nespuse,
Si-un loc mai sus de heruvimi…

Dar, vai! cine-I acesta ce-are
Ochii de foc, picioarele de-arama,
Si glasul ca un traznet tare,
Ca totul imprejurul Lui se sfarma?...

Sunt zilele de judecata-amara!
Sunt zilele in care cei mai multi vor plange,
Pentru ca-n viata lor, de pe pamant, calcara
Cuvantul sfant, pecetluit cu sange!

Oradea 14 aprilie 2012.