Dragostea cea Ne-nţeleasă

Dragostea cea Ne-nţeleasă

Dragostea cea ne-nţeleasă
După prima, mare-amăgire
Din raiul scump şi-n fericire,
A umplut lumile de groază
Prin cea mai tainică uimire.

Nu reuşeau ca să priceapă
Cum pentru singurul păcat
Din fructul care s-a mâncat,
Mai târziu, avea să moară
Domnul Hristos, nevinovat.

Au trebuit ca multe veacuri
Să treacă-n şir ca să se ştie,
Ce-i lupta spre supremaţie,
Ce-nsemnează Jertfa crucii
Pentru-o întreagă veşnicie.

Să vadă în taina întrupării
Mijlocul singur de salvare
Pentru omul la strâmtoare,
Peste prăpastia cea-ntinsă
De Lucifer, prin răsculare.

Şi să-nţeleagă că tot cerul
L-a eclipsat marea-I golire,
De cea mai scumpă mărire
Când El l-a părăsit un timp
Din dragoste, întru jertfire.

Şi să constate, că-n sfârşit
La Golgota, lupta cea mare
Prin sfânta jertfă de salvare
S-a terminat, când umilinţa
În moarte-a fost biruitoare

Flavius Laurian Duverna
29 martie 2007