Dragostea

1 Corinteni 13:1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.


Sunt un chimval zăngănitor?
Sau o aramă sunătoare?
Acum,în ceasul de pe urmă
Să-mi pun această întrebare.

Cu drag îmbrăţişez pe frate?
Mă bucur că îl întâlnesc?
Sau ,când de el vorbesc cu alţii,
Adesea-l judec şi-l bârfesc.

Şi Iuda L-a îmbrăţişat pe Domnul,
Dar dragoste în el nu a avut,
De ce să fac un lucru-aşa, de formă?
De ce să fiu aşa de prefăcut?

De ce să scol pe altul care
S-a aşezat pe scaunul meu?
Am bătut eu în scaun vre-un cui?
Nu e scaunul lui Dumnezeu?

Îngăduinţa creştinească
Doar prin cuvinte o arat?
Nu mă gândesc că întristez un suflet
Şi că e păcat?

Adesea-n adunare spunem :
"De Domnul să fi binecuvântat",
Dar,dacă nu o spun din suflet
Şi acest lucru e păcat.

De ce ,în ziua judecăţii,
De Domnul să fiu acuzat
Că n-am simţit şi că am spus
Un lucru neadevărat?

Chiar de-aş avea toată credinţa,
Încât munţii să-i mut din loc
Îi n-aş iubi pe cel de-aproape
Aş fi tot în iazul cu foc.

Căci prorocia s-a sfârşi
Şi limbile vor înceta,
Dar ce rămâne şi va trece
În cer cu noi,e dragostea.

Să nu lăsăm ca limba noastră
Să ne acuze când vorbim,
Ci,ceea ce cu ea noi spunem,
Într-adevăr să şi gândim.

Căci dragostea e răbdătoare,
E bunătate,nu mânie,
Dragostea nu pizmuieşte
Şi nu se umflă de mândrie.

Se bucură de adevăr,
Nu se gândeşte la rău,
Se poartă cuviincios şi caută
Folosul altuia,nu-al său.

Dintre toate cele trei:
Cred,nădăjduiesc,iubesc,
Numai dragostea rămâne,
De ea să mă folosesc.

Să o folosesc oriunde,
În orice împrejurare,
Ca să-mi dea şi mie Domnul,
A Sa binecuvântare.
Amin.