Dragostea

DRAGOSTEA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Iată Pavel ce le scrie
Corintenilor să ştie
Că dragostea-i cea mai mare
Biruinţă în lucrare.

Având străluciri divine
Dragostea care ne ţine
Lângă Dumnezeu să fim,
Şi prin ea să îi slujim.

Dragostea e răbdătoare
Când e pusă la-ncercare
A credinţei temelie
Şi-a nădejdii bucurie.

Dragostea nu pizmuieşte
Dimpotrivă, ea iubeşte
Nu se bucură de rău
Dragostea-i din Dumnezeu.

Nu se umflă de mândrie
Nu se laudă că ştie,
Ea acoperă greşeala,
Şi alungă îndoiala.

Crede tot ce e promis
În Cuvântul veşnic scris,
Dragostea e sfânt alin
Din Cuvântul cel divin.

Dragostea din Testament
E ceresc medicament,
Dragostea din proorocii
E aripi spre veşnicii.

Suferinţă pân' la moarte
Este dragostea din Carte.
Unde dragostea domneşte
Înima nădăjduieşte.

În viaţa viitoare
Unde omul nu mai moare
Prin iubire noi privim,
Ţara care o dorim.

Prin iubire noi luptăm
Şi spre cer înaintăm.
Căci iubirea o să fie
Şi aici şi-n veşnicie.

Mama celui mântuit
Şi părinte preaiubit,
Şi cunună şi veşmânt,
Dragostea din Duhul Sfânt.

Care-n inimă-i turnată
Şi nu-nşeală niciodată.

Care-n inimă trăieşte
Şi prin Duhul Sfânt vorbeşte
Cu blândeţe, cu iubire,
De Isus, cerescul Mire.

De iubirea Lui cea mare,
De-ndelunga Lui răbdare,
Pentru neamul păcătos,
Dragostea e chiar Hristos.

Care ne-a răscumpărat
Prin iubire din păcat,
Stând pe cruce-n locul tău,
Dragostea e Dumnezeu.

Stând cu morţii la un loc
Ne-a scăpat din veşnic foc,
Stând în adâncimi nespus
Ca să mergem noi în sus.

Dintre morţi El a-nviat
Şi-astfel ne-a răscumpărat,
Şi-acum numai prin iubire
Poţi s-ajungi la mântuire.

Că-n zadar încerci să dai
Jertfe, ca s-ajungi în rai,
Ca să cumperi mântuirea
Nu e preţ decât iubirea.

Căci iubirea ne sărută
Şi tot El ne-o împrumută
Căci iubirea ne zideşte
Şi tot El ne-o dăruieşte.

Căci iubirea-i din vecie
Şi tot El cu ea ne-mbie,
Steag şi ancoră şi spadă
Pentru cel ce vrea să creadă.

Stâlp şi far în noaptea-adâncă
Temelia cea de stâncă.
Râu cu apă cristalină
Zi frumoasă cu lumină.

Trandafir ales din vale
Floare cu cereşti petale
A pădurii melodie
Şi a noastră bucurie.

Exprimată în cuvinte
Şi în lacrimile sfinte
În frumoasa primăvară
Şi în stelele de seară.

În oceanele sclipirii
Şi-n azurul strălucirii,
Peste toate în zidire
E a Domnului iubire.

Este marea frumuseţe
Care vrea să ne înveţe,
Că iubirea-i Dumnezeu,
Pretutindeni braţul Său.

Poarta până-n infinit
Ce-a creat şi ce-a zidit,
Ca să cânte, să vestească,
Cerurile să vorbească.

Şi-ntunericul să spună
Despre nopţile cu lună
Şi adâncul şi furtuna
Să vorbească-ntotdeauna.

De iubirea creatoare
Ce-a creat pământ şi soare
Ce-a creat şi munţi şi mări
Şi-a lacteelor cărări.

Şi păduri înmiresmate
Şi câmpia cu bucate
Flori şi gheaţă şi ninsoare,
Şi mulţimi de târâtoare.

Şi albină şi furnică
Şi pe omul fără frică
Şi-nălţime şi abis,
Şi infern şi Paradis.

Pentru fiecare loc
În iubire sau în foc,
Pentru orişice fiinţă
E lăsat la preferinţă.

Să-şi aleagă fiecare
Veşnicia viitoare
În blestemul cel amar
Moartea fără de hotar.

Sau cu-al îngerilor cor
Şi mulţimea de popor
Din pădure şi oraş,
Şi bătrâni şi copilaşi.

Care cântă şi se-nchină
În iubirea cea divină
Şi-L aşteaptă pe Cel sfânt,
Ca să vină pe pământ.

Să facă bună-nvoire
Între oameni prin iubire
Şi-astfel veşnic să domnească
Cu cei ce vor să-L iubească.

Şi sa fie-n veci mărit
De poporul Lui iubit,
Să cunoască toată firea
Că stăpână e Iubirea.

Să cunoască omul rău
Că iubirea-i Dumnezeu.

AMIN