Dragostea

Un fiu de imparat odata
iubea o fata din popor.
Si-ades catre frumoasa fata
pornea cu zorile deodata,
strigand cu dor...

"Iubito,ca o stea din urma
e chipul tau...o spuma-n vad...
Iar parul tau e ca o turma
pe Galaad.

O,vino! Dorul tau ma doare
si gelozia mea-i un jar.
Iubito,dragostea nu are
nici un hotar!"

Si brat la brat,cu roua-n plete,
treceau pe albe cararui.
Iar tampla ei era pecete
pe bratul lui.

Dar intr-o zi...se duse vestea
ca ea-ndragise-un print hoinar.
Si voievodu-afland acestea
a plans cu-amar...


Trecura ani.Cu-a lui sageata
lovise-al geloziei crai.


Iar fiul de-mparat odata
trecand cu-lai,
vazu o roaba-nlantuita
ducand o turma pe-nserat.
Era frumoasa lui iubita
de neuitat.

Si-a intrebat un rob de stie
a cui e tanara."A cui?
E-a printului cel rau sotie
si roaba lui.

Gonind cu turma fara preget,
veghind prin urlete de lup
ea poarta si inel pe deget
si lant pe trup".

Vai,soimul geloziei zboara.
Si-un val de mila l-a cuprins:
Caci dragostea e-o primavara
de neinvins!

Si fiul s-a intors degraba
din tara printului cel rau,
cu lacrimi grele drept podoaba
la tatal sau.

-As vrea sa stii o taina,tata...
Si tatal i-a raspuns:-Te-ascult.
-Am indragit in vai o fata
nespus de mult...

Si fiul depana povestea
cu-al plansului grabit suvoi.
Iar tatal,ce stiuse vestea,
i-a spus apoi:

-De focul tau,de-a ta mahnire,
imi arde inima la fel.
Dar intre voi si fericire
e un inel...

E-o casnicie.E o lege.
Un lant.Si nu-ncerca-n zadar;
nu poate nimeni sa-l dezlege.
Ci moartea doar!

Era o noapte fara stele.
Voievodul alerga plangand.
Iar draga lui,in lanturi grele,
cu moartea-n gand

cazuse-n vaile desarte.
Si turmele treceau in jos.
Deodata...auzi departe
un glas duios...

"Iubito,ca o stea din urma
e chipul tau,o spuma-n vad.
Iar parul tau e ca o turma
pe Galaad..."

Sari copila sa se-nalte,
uitand de lanturi si de chin.
Si-ndata el o prinse-n brate
ca pe un crin.

-O,cat as vrea,cu roua-n plete,
sa ne plimbam si-acum mereu.
Sa fie tampla ta pecete
pe bratul meu...

Insa inelul ce te leaga
si pune intre noi hotar
nu-l poate frange-o lume-ntreaga.
Ci moartea doar...

Dar sus...e-o culme-n zari afunde...
pe-altar voi injunghia un miel...
si-n moartea lui te vei ascunde...
murind in el...

-Vai culmea...spusa ea in soapta...
Insa altarul unde-o fi?
-Vezi tu o cruce?...ea m-asteapta.
Dar n-oprivi!...

-Vad crucea,vad!Si-aud suspine...
Dar cu ce fier vei injunghia?
-Nu vezi tu suliti?...Dar mai bine
nu te uita!...

Vad suliti.Le zaresc otelul.
Dar mielul unde-i dragul meu?...
-Vai,nu-l mai cauta...caci mielul
sunt eu...

Si-ndata,fieru-n piept loveste.
Si ochii celui drag se-nchid...
Pe vechii munti se prabuseste
al legii zid.

In giulgiuri albe,ca-ntr-o arca,
e dus voivodul la mormant.
Si-un glas de vis se-aude parca
adus de vant...

Ea il aude...si tresare...
Si lanturile-n maini tresar.
-O ,vino,dragostea nu are
nici un hotar!

Ia moartea mea acum,iubito,
Ea frange lantul cel mai rau.
Ia moartea mea.Caci am primit-o
in locul tau!

Si ea se-apropie...coboara...
Obrazul rece i-a atins.
Si-ndata vii se inaltara
si s-au cuprins.

-Ascunsa esti acum de lege
cat timp in moartea mea te tii!
Si-acum...esti libera!Alege.
Te duci?...Sau vii?...

-Tu soare drag,tu,crin cu roua,
o clipa n-as putea uita
ca toata viata asta noua
e viata ta!

-Iubita mea,ce zi senina!
Vrei tu sclipirea ei s-aduni?
Sa tesem valul de lumina
si crini s-alegem din gradina
pentru cununi?

Si multe au pornit a-si spune.
Si-n cer ii insotea un nor...
Iar un rapsod canta din strune
in urma lor.

Iar crinii intrebau rapsodul:
-A cui sant tinerii?-A cui?
Acesta e Isus Voievodul!
Si-alaturi e mireasa Lui!