Dragoste şi cunoştinţă

Omenirea-n a ei goană are-o ţintă-n viitor
De-a cunoaşte tot ce este fizic şi nemuritor
Şi s-ajungă scopu-acesta, face tot ce-i cu putinţă
Chiar de suferă şi rabdă pentru nobila dorinţă

Cercetaeză universul, cosmosul cu-a sale taine
Galaxii, planete, astre, moda nouă cu-a ei haine
Inventează aparate din domenii diferite
Născoceşte ştiri diverse şi cu scopuri felurite.

Îşi îmbogăţesc continuu bagaje cu cunoştinţe
Se întrec unii pe alţii în planuri şi în tendinţe
Şi în marea agonie a cunoaşterii depline
Se feresc de a cunoaşte marile taine divine.

Vai de cel ce nu cunoaşte mai întâi măreaţa stare
Despre Dumnezeu cel Veşnic, Blând, Puternic, Sfânt şi Mare
Căci această cunoştinţă este cea adevărată
Ce-ţi produce bucurie şi-o trăire minunată.

Iară cel ce se pretinde că-L cunoaşte pe Hristos
Dar în fond îl neglijează ca oricare păcătos
Are-n el o cunoştinţă ce îngâmfă şi-i nimica
Nu concepe biruinţa, are-n sânge veşnic frica.

Merită ca să cunoaştem mai întâi pe Dumnezeu
Să-I cunoaştem suferinţa, să-I cunoaştem chinul greu
Să-I cunoaştem măreţia, cerul, locul pregătit
Şi crescând în cunoştinţă ajungi fiu desăvârşit.

De ai numai Cunoştinţă, dar dragoste nicidecum
Poate să-ţi producă hopuri mari şi-adânci pe-al vieţii drum
Priveşte spre ucenicii ce cu Isus într-o barcă
Prinsă de furtuna mării, nu ştiau ce să mai creadă

Încât după potolirea valurilor şi furtunii
Privind ţintă către Isus, către Creatorul lumii
Neştiind ce să mai creadă formulară întrebarea:
,,Cine-o fi de îl ascultă vânturile şi chiar marea?''

Petru-n noaptea de durere când Isus răbda cumplit
Văzut fiind de-o femeie, ca răspuns el i-a vorbit:
,,Nu cunosc pe omu-acela; nu l-am văzut niciodată''
Astfel lepădat de Isus nu ştia ce să mai creadă.

Multe cazuri din acestea sunt pe paginile sfinte
Puse drept de mărturie, mărturie prin cuvinte
Toate-acestea ne îndeamnă că-n deplină cunoştinţă
E nevoie de putere, Dragoste şi biruinţă.

Dragostea e calitatea cea mai mare pe pământ
Şi nu poate fi descrisă nici prin vorbe, nici tăcând
Ci simţind-o în viaţă trebuie s-o dovedeşti
La prieteni şi la fraţi, orişiunde te găseşti

Dragostea ea rabdă totul, suferă nu pizmuieşte
Nu se umflă de mândrie şi la rău nu se gândeşte
Ci iubeşte adevărul, se poartă cuviincios
Te îndeamnă să crezi totul, făcând drumul luminos.

Nu se bucură vreodată de nici o nelegiuire
Ci de adevărul pur izvorât din Duh. Nu fire
Ea totul acoperă, ea totul şi crede
La fel şi nădăjduieşte, suferă, purcede.

Ea e însăşi Dumnezeu de-aceea se spune
Niciodată n-a pieri, cît va fi pe lume
Şi chiar de rămâne nădejdea, credinţa
Dragostea-i mai mare, cu ea-i biruinţa

Am dori o scump Isuse să rămânem cu cuvântul
Ce răsună peste veacuri cuprinzând întreg pământul
Forţa lui de răspândire astfel nouă ne grăieşte.
,,Căci cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte''.
Amin