Dragoste de tată (Cireşul înflorit)

Dragoste de tată (Cireşul înflorit)

Era odată un tată, un tată iubitor
Ce-avea un fiu netrebnic şi nescultător.
Şi-acest copil plecat-a, lăsând pe tatăl său,
S-a dus în lumea mare trăind de capul său.

Cât a fost bani şi avere şi prieteni a avut
Frumos era şi tânăr, toţi l-au iubit, l-au vrut;
Dar când din toate-acestea, n-a mai rămas nimic,
L-au păsit cu toţi, ajuns-a un calic.

Atunci şi-aduse aminte de casă, de părinţi,
Şi se gândea cu groază: “Oare va fi primit?”
Şi scrise o scrisoare: “O tată drag şi scump,
Îl mai primeşti acasă pe fiul cel pierdut?

Caci sunt sărac şi singur, de toţi dispreţuit
Din ce-am luat de-acasă, eu nu mai am nimic.
În pomul din gradină, o batistă pune,
E semnul de iertare al fiului din lume.

Cu trenul când voi trece pe langa-al nostru sat,
Şi voi vedea batista, voi şti că sunt iertat;
De nu va fi batista, voi trece mai departe,
Pacatele-mi prea multe, cu greu pot fi iertate.”

Şi a plecat cu trenul, să-ncerce planul său,
Să vadă de-l primeşte acasă, tatăl sau.
Şi cum mrgea cu trenul, grăbind spre al său sat,
Se puse pe un plâns şi pe un greu oftat.

Un călător din tren pe el l-a întrebat
“De ce oftezi copile, ce ţi s-a întâmplat?”
Şi-i spuse a lui poveste şi toată viaţa sa,
Şi cum îi este groaza pe geam a se uita.

Şi călătorul zise: “O dragul meu copil,
Stai liniştit pe scaun, că am să mă uit eu!”
Când trenul ajunsese in satul aşteptat
Şi călătorul vede un pom alb îmbrăcat.

Nu o batistă puse, ci multe tatăl său,
Copilului să vadă ce dor i-a fost de el.
Şi călătorul strigă: “Scoala iubitul meu,
Sa vezi cu ce dragoste te-aşteaptă tatăl tău.

Căci pomul din grădină de batiste e plin
Şi-i alb,cum primăvara sunt florile de crin.”
…Din tren a coborât şi-acasă a plecat,
Şi bucuria-ncepe cu fiul aşteptat.

Şi Tatăl cel din ceruri, ne-aşteaptă neîncetat
Ca să venim acasă din lumea de pacat.
Şi-a scris atâta vreme, de când l-am părăsit
Dar ca să ne întoarcem, noi tot nu ne-am gândit.

E timpul să ne punem şi noi aceea-ntrebare:
“Oare mai merităm a Tatălui iertare?”
Să ne grăbim, căci timpul se scurge zi ci zi
Şi nu ştim clipa-n care, viaţa s-o sfârşi.

Iar socoteala-odată va trebui să dăm,
De viaţa ce-am trăit-o fară de Dumnezeu.
Veniţi cu toţi la Tatăl, să-i facem bucurie,
Ne-aşteaptă cu drag
Şi-n ceru-ntreg, serbare o să fie.Amin

Slavit sa fie Domnul!