Două pahare

Pe masa unui om bogat, la o serbare,
Stăteau şi discutau cândva, două pahare.
La faţă unul era roş ca şi bujorul,
şi foarte guraliv era amăgitorul�

Dar celalalt, curat şi limpede la faţă,
Vorbea modest şi rar, ca cel ce dă povaţă.
Paharul plin de vin zicea cu îngâmfare:
"N-ai vrea să ne-auzim isprava fiecare?"

"Ba da", răspunse-atunci paharul cel cu apă,
şi-atâta fu de-ajuns ca vinul să înceapă:
"De câte ori şi unde, să nu mă-ntrebi vecine�
Că-s tare multe-n lume, ce nu merg fără mine.

Banchete, chefuri, petreceri câte toate,
Au fost întotdeauna de mine prezentate.
Cea mai mândră faţă şi scumpa ei onoare,
Plecatu-s-au umile la mine la picioare.

Chiar regi, ce-s gata pentr-o nimica toată,
Să-şi apere onoarea cu-ntreaga lor armată,
Eu fără-mpotrivire i-am doborât sub oală
Batjocorind coroana, lăsându-le cinstea goală.

Câţi oameni, care o viaţă luptau pentru renume,
Ei i-am făcut s-ajungă obiect de proaste glume.
La tot cea fost soţie, mamă sau fecioară,
Eu scrisu-le-am pe frunte ruşini, desfrâu, ocară.

Dar stai� n-am isprăvit cu vraja-mi visătoare�
N-am doborât doar oameni din cei din lumea mare,
Ci-n multe cazuri şi-n întâmplări mai dese,
Eu dat-am în grămadă şi am lovit pe-alese.

Căci trenuri de pe şine şi vase-n fund de mare,
Am asvârlit mai multe decât simpla-ntâmplare.
Pentr-un pahar în care vrea aşi uita necazul,
Unul greşit-a frâna, altu-a greşit macazul.

şi uite aşa vecine cu oameni fără "doctă",
Eu mi-am făcut tot gustul, şi-am râs de ei cu poftă.
şi-acum să nu-ţi închipui că aşa isprave mare,
Sau altele de-acestea au loc doar la-ntâmplare.

O nu, că influenţa mi-e mult mai generală,
Căci cei ce-ncep cu vinul ajung la ţuicuşoară
Atunci să vezi vecine, atunci să vezi dezastru,
Râzând de-atâta lume mă fac din roş, albastru.

Adeseori în case intrând cu-a-mea putere,
Adus-am sărăcie, ruşine şi durere.
Multe soţii sărmane ajuns-au cerşetoare,
şi mulţi copii pierdut-au, şi pâine şi suflare�

Căci le-am atras părinţii la două, trei pahare�
ţi-aşi spune chiar mai multe, dar să nu te superi�
Că mulţi merg în spitale iar mulţi în puşcărie,
O crede-mă vecine, ş-astea mi se datoresc mie".

- Dar tu ce isprăvi mari făcuşi în astă lume,
Cu ce putea-vei oare ajunge la-l meu renume?"
"E drept, răspunse scurt paharul cel cu apă,
Că deşi lumea-ntreagă din mine se adapă,

Eu n-am făcut, vecine, nici o ispravă mare,
Căci vezi, faptele mele sunt toate naturale.
Din munte până la mare eu înveselesc făptura,
La oameni, vite, păsări, le sunt eu băutura.

şi bând din mine, toate sporesc în cele bune,
şi omul de la muncă, şi mielul din păşune,
Vezi, sunt cuprinse toate de-o bună veselie,
şi omul care cântă şi pasărea-n câmpie.

Când m-au băut au toate cugetul de bine,
Căci mintea li-e curată şi limpede ca mine.
Tu, ce-aduci doar dezastru la trenuri şi vapoare,
Uiţi doar că eu sunt aceea ce le-am pus în mişcare.

şi roţile de moară le mişc, şi-ntreaga viaţă,
Deşi-s aşa modestă şi limpede la faţă
şi buna mea lucrare e tot spre fapte bune,
Dar tu aduci ruşine şi multă stricăciune."

Aşa vorbir-odată pe-o masă la o serbare,
şi-aşa vorbesc şi-acuma vecinele pahare;
Dar cine le ascultă iubite-ascultător?
Fereşte-te o viaţă de vinu-amăgitor.

şi de- orice băutură din cele care-mbată,
şi bea doar apă bună, limpede, curată.
Că apa-i băutura cea bună, de folos.
Bea-o şi tu frate, ca să fii sănătos.