Doua cuie

N-au fost de-ajuns doua cuie sub priviri de hoti
In strigatul multimii pierduta.
N-au fost de-ajuns patru cuie
Sa sape-n inima Mariei genunchiul crucii
Cu tot cu mangaierea ieslei in lacrimi de magi.

N-a fost de ajuns coroana de spini
Sa-mi spele-n val suspinul asteptarii
Cu plans ce-avea sa doara,
Cu buze de otet sa ne adape setea…
Amurg in care tot El sfarsind sa-nceapa iarasi,
Samanta de urmasi spalati cu voaluri albe.

N-au fost de ajuns pocnete de bice
Sa nu-si plece genunchii ca sa cheme
Douasprezece legiuni de ingeri.
Pe-obrazul lacrimii incepuse sa inece
Nisip cu boabe de pacate
Si-n a uitarii mare crucea sa le sigileze.

N-au fost de-ajuns capetenii
Sa poata sugruma tacerea,
Ce cant va izvori odata
Cand lumea o s-o judece,
Iar noi, Mireasa-n pragul rapirii
Pe norii ce-n albastru alta data,
Cuptoare ce acoperi seninul binecuvantarii,
Vor fi atunci covoare de rasete
Caci ne vom strange Mirele in brate.