Dorul mamei

De ce permis-ai Doamne depărtarea,
Să rupă legăturile adânci?
Tânjește-n doruri mama după prunci,
Cu ochii lăcrimând după-un "atunci",
Când o topea de drag, îmbrățișarea.

Luptat-a mama puii să își strângă,
În jurul ei, zile și nopți la rând,
Nu a avut decât un singur gând,
Să-i protejeze, se ruga plângând,
Nimic din ce-i greșit să nu-i atingă.

Muncit-a mama și ades, povara,
O gârbovea, scotea câte-un oftat,
Dar se-ntărea privind înspre băiat,
Iar fata ei, un crin imaculat,
Îi aducea în suflet primăvara.

Atâtea lupte-atâta alergare,
Ca să-mplinească mama-un ideal,
Dorința de-a crea un areal,
S-a spulberat ca spuma unui val
Și-acum privește trist în înserare.

O macină un gând și nu o lasă,
De ce-au plecat departe-ai ei copii?
"Anii se duc, copilul meu, să vii,
Căci mâine poate eu nu oi mai fi,
Mi-e tare dor, te-aștept să vii acasă!"

Lăsat-a Dumnezeu o rânduială,
Ca fiecare pui să își ia zborul
Și toți cândva, simțit-au cald fiorul
Și răcorirea ce a dat izvorul,
Desprinderii de glia lor natală.

Să nu uitați voi tineri, niciodată,
În urmă sunt bătrânii voști părinți,
Ei își doresc să fiți curați și sfinți
Și-nalță către ceruri rugi fierbinți.
Să mulțumiți c-aveți mamă și tată!

Oprește-te o clipă, meditează,
Se-aude-n zare-al dorului suspin,
Bujorul mamei și frumosu-i crin,
Conduși de harul Tatălui divin,
Sunt cercetați și se întorc acasă.

20/05/13, Barcelona -Lucica Boltasu