Doresc să urc

Doresc să urc!
Evrei 10:39


Adeseori, mă simt cuprins de jale,
Cînd văd în faţa mea, pustiul sec,
Atunci cînd se ridică, munţi pe cale,
Ce parcă niciodată n-am să-i trec.

De multe ori, acei ce-mi sînt aproape,
Slujesc fără să ştie celui rău,
Şi-n răutatea lor mă-nping, spre ape,
Ce ar putea să-mi stingă, duhul meu.

Sînt zile cînd, cărarea vieţii mele,
E-atît de-ngustă, căci mă înfior,
Poverile, î-mi sînt atît de grele,
Căci m-i se clatină, al meu picior.

Sub ochii mei, se surpă bolovanii,
Din zidul, ce l-am ridicat cu greu,
Mi-e teamă, cînd privesc cum se duc anii,
Şi nu se împlineşte, visul meu.

Ce mult aş fi dorit! s-ajung odată,
Pe mult visatul vîrf, de munte sfînt,
În oaza-aceea sfîntă, minunată,
Ce încă mulţi, o caută , pe pămînt..........

Dar cînd credeam, căci sînt pe înălţime,
S-a prăvălit o stîncă, sub picior,
Simţeam cum cad, în jos, spre-ntunecime,
Şi-am fost cuprins, de un amar fior.

Dar Tatăl meu nu ma scăpat din mînă,
El m-a păzit, în încercarea grea,
Căci Voia Lui, mi-a fost şi-atunci stăpînă,
Privirea Lui, a fost asupra mea.

Chiar dacă simt, din plin singurătatea,
Cînd şi cei dragi, mă răsplătesc cu rău,
Nu mă-ndoiesc vreodată, că Dreptatea,
În jurul meu, o face Dumnezeu.

Eu nu î-mi voi schimba nicicînd, dorinţa
De a urca..... chiar dacă urc plîngînd,
Căci vreau să-nvăţ din plin, ce-i umilinţa,
Şi-n orice ceas, să fiu găsit, urcînd..


Amin. Ilie Belciu