Dor mărturisit

Ca pe Ilie mai demult
M-ajutã şi pe mine
Sã Îţi slujesc, sã Te ascult,
Departe de-al lumii tumult,
De vorbele-i meschine.

Sã ţin în lesã nervii mei
Când mã provoacã ţâncii.
Sã nu-i blestem ca Elisei
Cãci şi eu, Doamne-am fost ca ei,
Mai bine-aştept sã îmi vorbeşti
În crãpãtura stâncii.

Cuvântul Tãu sã-mi fie scut
Precum pe ploi umbrela.
Cu Duhul Tãu sã fiu umplut,
La vorbã scump şi reţinut
Şi-atunci când de la microfon
Rãcneşte Izabela.

Ea umple-al slujbelor pahar
Cu ceea ce-i convine.
Mutând hotar dupã hotar
Primeşte harul în zadar;
Poporul nu-i dârz, ci fugar...
Dar mie fã-mi un loc sã stau
Pe stâncã, lângã Tine.

Cã va veni şi vremea ei,
De toate sã rãspundã.
C-aşa cum are obicei
Se-nchinã la alţi dumnezei,
Însã-ntr-o zi cãuta-va-n munţi
Un loc sã se ascundã.

Te implorãm sã vii la noi
Cu-a Ta putere mare!
C-am adunat numai gunoi,
În adunare-i tãrãboi,
Nu se-nţeleg nici doi cu doi,
Şi-n plus, proorocii lui Baal
Zidesc de zor altare.

Cel credincios este chemat
Credinţa s-o pãzeascã.
Sã se despartã de pãcat,
În certuri neamestecat,
De Izabela ne-nşelat,
Şi-atunci cu slav-a fi primit
În Patria Cereascã.