Dor de... frumos

Pe scena lumii ies prea des la rampă
Orori ce nici măcar nu se fardează,
Negarea e în fiecare frază
Și umbrele se-nghesuie pe lampă.

Grotescul bate pasul de paradă
În cor lătrat de note fără lesă,
Și pare c-a pierut orice adresă
Această insolită mascaradă.

Mi-e dor, însă, așa, un dor... ce doare,
Să văd frumosul cucerind pământul,
Fiindu-i și esența și veșmântul,
Mi-e dor de frumusețea ca o stare.

Să-l știu prezent în vorbe și în gânduri,
În gesturi și-n surâsuri delicate,
Să-l văd în cărți, cu aripi avântate,
Pe pagini scrise, „în” și „printre” rânduri.

Frumosul, miez și țel? Poate în vise,
Spun scepticii pătrunși de îndoială,
Dar eu, lăsând în suflet, cu sfială,
Spre Dumnezeu ferestrele deschise,

Am înțeles că, generând frumosul
Și oferindu-l cu luciri divine,
Sunt printre noi azi oamenii de bine
În care Și-a pus chipul Său Hristosul!

Se poate astfel decora planeta,
Cu armonie de Eden în toate,
Dacă vom rezona în unitate
Și-I vom lăsa lui Dumnezeu bagheta.

Siegen, 28 ianuarie, 2024