Dor de cer albastru

Copacii plictisiti de galben,
In fiecare seara isi leapada frunzele gandind la primavara.
Izvoarele viseaza la verdeata si la flori,
Iar soarele plange bolnav sub patura de nori.

Pe potecile ruginii, lumina s-a ofilit si lacrimeaza,
Un fluture s-a dezbracat de umbra si tacut danseaza.
Tristeti de plumb, melancolii-nvechite, ni se-astern pe fete
Si ni se face iarasi dor de tinerete.

Pe-un colt de cer o stea se odihneste,
Facandu-si cuib in varful brazilor semeti,
Pe muntii-albiti de timp, pe inaltimi, pe creste,
O capra neagra se afunda in nameti.

Iar un gutui care imbata cu miros pamantul,
Imprastie un aer nou de multumire,
Si-n inimile reci se naste inca o data cantul,
Si-un dor de cer albastru si de nemurire.

Marius Alexandru, 10/29/2019