Dor...

E noapte, dar somnul nu-i pe-aproape
Căci gândurile iar l-au alungat.
Doresc şi eu odihnă pentru pleoape.
Visul îmi pare tare-ndepărtat!

E linişte în casă, e linişte afară,
Acum doar vântul pe stradă-i călător.
E început de toamnă, a mai trecut o vară,
Dorul se-adânceşte, mi-e şi mai tare dor!

Mi-e dor de traiul ce-l trăiam odată,
De anii simpli când eram copil.
N-aveam prea multe, şi totuşi lumea toată
Era a mea. Voiam să fiu umil.

Atunci, dorinţa mea cea mare
Era să fiu doar Domnului plăcut.
Eram copil şi răspândeam speranţă.
Zâmbet, şi pace am avut.

Aveam un dor ce-mi întrecea gândirea,
Şi parcă-n lume mă simţeam iubit.
Aşa uşor îmi tresălta simţirea…
Acum şi dorul parcă-i diferit!

Recunosc în mine dorinţe vinovate
Deşi mă lupt să nu-I ascund nimic!
Mă arde dorul să-L ascult în toate
Firea nu mă lasă, nu vrea ca să fiu mic!

Aş vrea să fie totul ca-n poveste,
Să fiu copil cu zâmbetul curat,
Să fiu aşa cum Tatăl mă doreşte
Şi să mă las pe braţul Său purtat!

Mi-e foarte dor s-alerg mai sus de ceruri,
Nu am schimbat nimic din ce-am iubit!
Dar văd acum că toate-aceste doruri
Cu multe grijuri şi frici s-au împletit.

Mi-e dor şi-acum ca să admir o floare,
Mi-e dor să-L văd în toate pe Hristos,
Mi-e dor şi-acum, şi doru-mi este mare
Doresc să-I fiu în toate de folos!

Mi-atât de dor să-L cred numai pe Domnul,
Să nu mai vreau nimic de-aici de jos,
Mi-e dor din nou ca să privesc doar cerul,
Mi-atât de dor de Domnul meu Hristos!