Domnul nu ne interzice

Domnul nu ne interzice, frații noi să îi iubim,
El ne spune-n cartea sfântă, între noi să ne unim,
Cu-o frăție-adevărată, ce-i din inimi doar curate,
Să iubim pe orice soră, să-l iubim pe orice frate.

O iubire-adevarată, nu-i religie... nici cult,
Este cea care-a lăsat-o, Domnul nostru mai demult,
Dragostea-i sinceritate, este cea care iubește,
Și o simte numai omul, ce din dragoste-L slujește.

Dragostea nu-i judecată, nici cuvinte aruncate,
Ea va face-ntotdeauna, între frați numai dreptate,
Tu întreabă-te pe tine, ești tu plin azi de iubire? ,
E iubirea ce te duce, lângă Domnu-n nemurire?

Ooo... tu soră, care astăzi, rândurile le citești,
Pe-ai tăi frați din astă lume, oare sincer îi iubești? ,
Dar tu frate, hai răspunde, tu iubești cu-adevărat? ,
Sau pe cel de lângă tine, mai demult tu l-ai uitat.

Domnul n-a chemat ca astăzi, noi religie să fim,
Nici Penticostali... nici Martori, nici Baptiști... ci să iubim,
Pe acei din strâmtorare, și pe cel ce e sărman,
Și pe cel ce-n astă lume, a rămas un biet orfan.

Inima deschide-ți astăzi, frate... soră nu uita,
Tu vei fi iubit de Domnul, cum și tu-ai iubit cândva,
Mâna El își va întinde, cum pe-a ta tu ai întins,
El va stinge astăzi focul, cum și tu cândva l-ai stins.