text Poezii crestine

Domnu-i Cel ce mă ridică

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Cel ce-ntruna mă ridică,
Când alunec... când cobor,
Cel ce îmi trimite-o rază,
Când eu obosit sub nor,
Prăbușit strig catre ceruri,
Ajutorul să îmi dea,
Îmi aduce, căci e Domnul,
Ce domnește-n viața mea.

Cel ce-mi dă mie putere,
Când pe cale mă târăsc,
Când sunt mult prea dese clipe,
Când eu spun că obosesc,
Când mă clatin-adânc vântul,
Când furtuna mă oprește,
Este Cel ce-a mea ființă,
El nicicând n-o ocolește.

Cel ce ochii mii deschide,
Aplecați de timpul greu,
De atâtea lacrimi care,
I-au dat sufletului meu,
Ele-atât-amărăciune,
Ce dispare când mi-atinge,
Ochii Cel ce pentru mine,
A vărsat pe-o cruce sânge.

Cel ce mâinile-mi ridică,
Când căzute la pământ,
Cad mereu îngreunate,
De-acel timp adus de vânt,
Este Cel ce-n dată mustră,
Vântul ce-mi aduce frică,
Și-mi dă Domnul meu tărie,
Ale mele mâini ridică.

Cel ce-mi dă doar fericire,
Întrisrările când vin,
Ce-s aduse de săgeata,
Care-i plină de venin,
Este Cel ce îmi cunoaște,
El adâncu-ascuns în mine,
Alinându-mi răsuflarea,
Care-i plină de suspine.

El mi-aduc-eliberare,
Aripile să-mi întind,
Din al vieții prăbușire,
Eu spre cer să-mi iau avânt,
De-i vre-o una-n zbor rănită,
El o vindecă... Isus,
Zborul meu să nu coboare,
El să fie doar în sus.

El în toate-i lângă mine,
Viața mi-e plină de El,
De când mi-a ieșit în față,
Regele Emanuel,
Niciodată de-a Sa poală-n,
Nici un greu nu m-am desprins,
Și de-atunci în orice luptă,
Nu am fost vre-o dată-nvins.

O... Tu Creatorul lumii,
Care ești prezent mereu,
În al vieții zbucium Tată,
Când îmi este-atât de greu,
Să rămâi și mai departe,
Cum ai fost și pân-acum,
Călăuza și lumina,
Ce-mi stă-n față pe-acest drum.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>