Domnu-i Cel ce mă ridică

Cel ce-ntruna mă ridică,
Când alunec... când cobor,
Cel ce îmi trimite-o rază,
Când eu obosit sub nor,
Prăbușit strig catre ceruri,
Ajutorul să îmi dea,
Îmi aduce, căci e Domnul,
Ce domnește-n viața mea.

Cel ce-mi dă mie putere,
Când pe cale mă târăsc,
Când sunt mult prea dese clipe,
Când eu spun că obosesc,
Când mă clatin-adânc vântul,
Când furtuna mă oprește,
Este Cel ce-a mea ființă,
El nicicând n-o ocolește.

Cel ce ochii mii deschide,
Aplecați de timpul greu,
De atâtea lacrimi care,
I-au dat sufletului meu,
Ele-atât-amărăciune,
Ce dispare când mi-atinge,
Ochii Cel ce pentru mine,
A vărsat pe-o cruce sânge.

Cel ce mâinile-mi ridică,
Când căzute la pământ,
Cad mereu îngreunate,
De-acel timp adus de vânt,
Este Cel ce-n dată mustră,
Vântul ce-mi aduce frică,
Și-mi dă Domnul meu tărie,
Ale mele mâini ridică.

Cel ce-mi dă doar fericire,
Întrisrările când vin,
Ce-s aduse de săgeata,
Care-i plină de venin,
Este Cel ce îmi cunoaște,
El adâncu-ascuns în mine,
Alinându-mi răsuflarea,
Care-i plină de suspine.

El mi-aduc-eliberare,
Aripile să-mi întind,
Din al vieții prăbușire,
Eu spre cer să-mi iau avânt,
De-i vre-o una-n zbor rănită,
El o vindecă... Isus,
Zborul meu să nu coboare,
El să fie doar în sus.

El în toate-i lângă mine,
Viața mi-e plină de El,
De când mi-a ieșit în față,
Regele Emanuel,
Niciodată de-a Sa poală-n,
Nici un greu nu m-am desprins,
Și de-atunci în orice luptă,
Nu am fost vre-o dată-nvins.

O... Tu Creatorul lumii,
Care ești prezent mereu,
În al vieții zbucium Tată,
Când îmi este-atât de greu,
Să rămâi și mai departe,
Cum ai fost și pân-acum,
Călăuza și lumina,
Ce-mi stă-n față pe-acest drum.