text Poezii crestine

Domnu-așteaptă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Domnu-așteaptă de la tine, sincer tu ca să îi spui,
Nu întregii omenirii, nu pământului... ci Lui,, , Te iubesc", atât așteaptă, tu mereu să îi șoptești,
Șoapta ta chear cea mai mică, o aude-n slăvi cerești.

Mai așteaptă de la tine, în cuptoarele-ncercării,
Să stai lângă El aproape, să nu-l dai nicicând uitării,
Să nu uiți pe care mână, tu prin viaț-ai fost purtat,
Să nu uiți cine păcatul, ție-odată ți-a iertat.

Vrea să vii cu mulțumire, și cu jertfă la altar,
Să nu fii în încercare, tu creștine un fugar,
Să înaintezi în ele, nu cu pași grăbiți mereu,
Ci răbdare și credință, și nădejde-n Dumnezeu.

Mai așteaptă înc-o vreme, care este azi un har,
Pentru tine ce-a lăsat-o, ca să vii tu la altar,
Să ceri curățirea sfântă, ca iertare să îți dea,
Să te-nalți cu El spre ceruri, în Împărăția Sa.

Multă vreme nu mai este, așteptarea ia sfârșit,
Mai gândește-te creștine, oare tu te-ai pocăit? ,
Nu un legământ deschide, poarta cerurilor sfinte,
Cheia cerurilor este, cele două mari cuvinte.

De le spui azi cu iubire, dintr-o inimă curată,, , Te iubesc"... . se va deschide, poarta cerului îndată,
Te va-mbrățișa-Mpăratul, Cel ce tot Împărățește,
Căci și El cu o iubire-adevărată te iubește.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>