Doi prieteni

De ce mă ocoleşti amice şi te tot faci că nu mă vezi?
Când mă apropii eu de tine, te uiţi departe, meditezi,
Aşa-ar părea. . . dacă-nainte, n-aş fi surprins privirea ta,
Ce-mi urmărea orice mişcare, aş fi jurat că e aşa.

Nu-ţi înţeleg comportamentul, până mai ieri eram ca fraţi
Şi dintr-o dată, nu ştiu cauza, părem a fi străini, certaţi,
Am încercat c-un bună ziua, o mână-ntinsă, un salut,
Am eşuat, căci zidul care l-ai construit, nu l-am trecut!

Mi-ai fost prieten bun o vreme şi nu-nţeleg ce te-a schimbat!
Eu am rămas acelaşi, poate, puţin mai trist, mai izolat,
Prieteni mulţi nu am, căci prieten, nu poate fi decât acel,
Ce-ţi este-ntotdeauna-aproape şi nu te judecă defel.

Un prieten chiar de e departe, te are-n planul său mereu
Şi nu uită să te includă în ruga lui spre Dumnezeu.
Te sună, îţi trimite-o veste, te-ntreabă cum e viaţa ta
Şi dacă treci prin încercare, se luptă a te ajuta.

Şi nu e vorba de foloase, de bani sau cine ştie ce. . .
Mult mai de preţ este iubirea şi pacea sufletească e!
E confident în orice vreme, nu judecă, chiar de-ai greşi,
Îţi spune adevăru-n faţă, căci asta-nseamnă a iubi!

Iubind, acoperă greşeala, dar nu susţine ce e rău
Şi-ţi aminteşte cu blândeţe de Dumnezeu, de planul Său,
Nu poţi să fii stană de piatră, când vezi aşa devotament,
De-aceea, rar găseşti prieteni. . . Verdictul este concludent!

De ieri am fost ca fraţi şi astăzi, ceva s-a rupt, este schimbat,
Mă-ntreb dacă mi-ai fost prieten, în sensul clar, adevărat.
Nu te-nţeleg, de am vreo vină ce nu o ştiu, te rog să-mi spui,
Să pot ca să îţi cer iertare, gustul tăcerii-i amărui.

Poate e doar o-nchipuire şi nu-i nimic real, să ştii,
Căci eu nu-ţi uit mărinimia şi dragostea, te voi iubi,
Chiar dacă par puţin mai altfel, cu braţele deschise-aştept,
Un prieten. . . Pentru tine încă, mai bate-o inimă în piept!

07/01/14, Barcelona- Lucica Boltasu