Doi frati: Iacov si cu Esau

Doi fraţi: Iacov şi cu Esau

În vremuri biblice trăiau
Doi fraţi: Iacov şi cu Esau.
Erau fraţi gemeni, dar pe lume
Sosise-ntâi Esau. Se spune

Din vremi străvechi printre evrei
Ca-ntâi născut de eşti, tu iei
Mai mare binecuvântare
Iar din averi, partea mai mare.

Esau însă, n-a preţuit
Faptul c-a fost întâi-venit
Pe lume-aceasta trecătoare.
Şi într-o zi, la vânătoare,

El n-a putut prinde nimic.
Se-ntoarse-acasă ostenit
Dar şi flămând, nevoie mare.
Iacov făcuse de mâncare

O ciorbă, căci se pricepea
(Mai mult pe-acasă el stătea
C-avea o fire mai domoală).
Esau a văzut ciorba-n oală

Şi cum era aşa lihnit,
El orice preţ ar fi plătit
Orişicât ar fi fost de mare
Pentru-o porţie de mâncare.

Iacov, fiind băiat isteţ
Şi-a zis: “Ciorba mea are preţ!
Îi dau din ciorba mea de linte
Dar o să-l şi învăţ eu minte!”

Şi a-ncheiat târgul de-ndat’.
Dar dup-o vreme, s-a-ntâmplat
Ca tatăl lor, Isaac, să-i spună
Să-i facă o mâncare bună

Cum lui îi place, din vânat
Şi după ce va fi mâncat,
Îi va da binecuvântare
Căci el, Esau, e cel mai mare.

(Isaac de mult îl prefera
Pe fiul său, care vâna)
Şi fiindc-avea vederea slabă,
Gândi să-ncheie mai degrabă

Ce socoteli i-au mai rămas
Înainte de ultimul ceas
Fiindcă Isaac îmbătrânise
Şi chiar puterea îi slăbise.

Dori deci, lui Esau să-i dea
Şi binecuvântarea sa.
Dar de acest secret aflase
Şi Iacov, fiindcă ascultase

Mămica lui, care-l iubea
Mai mult pe el, c-o ajuta.
Cu mintea sa, cea dezlegată,
Iacov gândi: “Mi-a dat odată

Esau dreptul de-ntâi născut,
Însă nimica n-am făcut
De n-am şi binecuvântarea!”
Şi mama-sa-i arătă calea

Pe care, dac-o va urma,
Nimic nu-l va împiedica
Să ia folosul cel mai mare,
Furând şi-o binecuvântare.

Iacov s-a dus la tatăl său.
S-a prezentat drept frate-său.
N-a fost prea greu ca să-l înşele
Pe-un biet bătrân fără vedere.

Se temea totuşi… Nu cumva
Isaac descoperă ceva?
Atunci dezastrul ar fi mare,
Că-n loc de binecuvântare

Ar fi putut fi blestemat!
De-aceea, el s-a îmbrăcat
Cu hainele de sărbătoare
Ale fratelui său mai mare.

Când tata-l va îmbrăţişa,
Mirosul lor nu-l va trăda.
Făcu totul în grabă mare
Când fu Esau la vânătoare.

În loc de carne de vânat,
Un şiretlic a inventat:
Ca tatăl lui să nu-şi dea seama,
I-a dus doi iezi, gătiţi de mama,

Aşa cum lui îi plăcea mult.
Precum a zis, a şi făcut!
Cu-aşa înşelăciune mare
Primi şi-o binecuvântare.

Căci tatăl, după ce-a mâncat,
Pe loc l-a binecuvântat
Să aibă parte, cum se spune,
De tot ce e mai bun pe lume.

Din nou Esau fu păcălit.
Atât de mult s-a văicărit
Şi-a plâns cu strigăte amare
Că altă binecuvântare

Isaac n-avu şi pentru el.
Şi a rămas Esau la fel
Cum a rămas şi-ntâia dată
Cu binecuvântarea luată.

Când veţi citi despre-aceşti fraţi,
Învăţătură să luaţi
Să nu răpiţi cu-nşelaciune
Din viaţă, lucrurile bune.

Întâiul dacă vrei să fii,
Să ştii să-nveţi a preţui
Lucrurile spirituale,
Căci ele au valoare mare.