Doctorul

Undeva intr-o casuta, cand eram odata eu
Se vorbea de-un doctor care nu credea in Dumnezeu
Intr-o zi, cand sta la masa si citea dintr-un roman
Iata ca la dansul vine un biet copilas sarman.
"Mama mea e grav bolnava si taticul a murit
Iara eu, care-s mai mare dupa leacuri am venit
Domnul doctor, fie-ti mila caci suntem cinci copilasi
Daca moare si mamica, ce ne facem noi orfani?"
Doctorul se-ngrijoreaza, de la masa se ridica
Dar cu gandul tot la carte ii de-te o alta sticla.
Bucuros copilul fuge la mamica lui bolnava
Nestiind ce duce-n mana in sticluta lui, otrava.
Doctorul il mai petrece cu privirea la orfan
Se-ntoarce dinou la masa si citeste din roman.
Dar de-odata, se-nfioara. De la masa se ridica
"Oare ce medicamente i-oi fi dat in a lui sticla?"
Cand zareste eticheta, inima i se opreste.
"Ce crima poate sa fie! Grav e ceea ce-am facut!
N-am sa mai ajung copilul ce-a fugit la a lui mama
Daca gusta din sticluta, va muri de bunaseama!"
Atunci el cu disperare in genunchi s-a aplecat
Si cu ochii plini de lacrimi catre ceruri a strigat:
"Daca e Divinitate, daca este Dumnezeu,
Sa-mi asculte rugaciunea caci strig din sufletul meu!
Fa Doamne sa nu ajunga la mamica lui bolnava
Copilasul care duce in sticluta lui otrava!"
Deodata usa se deschide si intra copilu-n goana
Si cu ochii plini de lacrimi ii arata mana goala.
"Domnul doctor, eu din fuga am cazut si-am spart sticluta
Fie-ti mila si da-mi alta sa nu moara mamicuta!"
Doctorul cu bucurie il serveste-n goana mare
Si-l petrece cu privirea, copilasul la plecare.
Si-a plecat atunci genunchii, fata pana la pamant
Si-ntr-un gest de umilinta s-a 'nchinat Domnului Sfant.
"Recunosc acum ca este sus in cer un Dumnezeu
Vreau sa fiu si eu de-acuma un mic slujitor al Sau!"