Doar Tu, iubire minunată

Doar Tu, iubire minunată
'Mi-aduci ce-mi este necesar,
Eu, o făptură ne'nsemnată,
S-am parte de atâta har...

Să pot umbla, să pot privi,
Să fiu multora de ajutor,
Să pot lucra, să pot gândi,
Să pot să urc sau să cobor.

Să pot vorbi și auzi,
Să cânt, să strig și să zâmbesc,
Să fiu ce îmi doresc a fi
Și altora să folosesc.

Doar Tu, iubire iertătoare
Nu mă lovești sau nimicești,
Când mă mai clatin pe picioare
Și alunec pe cărări lumești.

Și-n loc să cuget în tăcere,
Să tac și să fiu chibzuit,
Mai scap atâtea din vedere
Și aleg să fiu nesocotit.

În loc s-ascult de a Ta șoaptă
Și voia-Ți, Doamne, s-o urmez,
M-abat de pe cărarea dreaptă
Și uit chiar să mă corectez.

De aceea-Ți mulțumesc, Părinte,
Că numai Tu mă modelezi
Și mă îndrumi spre cele sfinte
Și-ntotdeauna mă veghezi.

De aceea Te slăvesc pe Tine
Și Te înalț prin al meu cânt,
Căci Ție doar Ți se cuvine
Mărire-n cer și pe pământ!