text Poezii crestine

Doar tu Isus

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Păpăruz Beniamin
Doar tu Isus

În fata Ta vin astăzi Doamne
Și mă proștern eu la picioare
Ca sa îmi spun a mea durere
Ce mă apasă atât de tare.

Nu pot eu multe înțelege,
Chiar dacă vreau, chiar de-mi doresc
Și multe lacrimi cad șuvoaie
Ce astăzi greu mă obosesc.

Dar sus în cer eu am un Tată,
Ce-mi este El mângâietor,
Cu a Lui braț puternic șterge,
Obrajii mei ce-s uzi de dor.

El mi-e alin și mângâiere,
Și-n suferință și-n necaz,
Chiar și atunci când mă simt singur,
Îmi mângâie al meu obraz.

Când îmi doream o vorbă bună,
O mângâiere să primesc,
Doar Tu ai fost Acela care,
Mi-ai spus... copile te iubesc.

La patul meu Tu te-ai oprit,
Când eu bolnav în el zăceam,
Și-atunci am înțeles Isus,
Ce pân-atunci nu-nțelegeam.

Că nimenea în astă lume,
Nu ar putea ca să îmi dea,
O mângâiere sau iubire,
Cum Doamne sfânt este a Ta.

Căci omul este schimbător,
La greu te lasă el mereu,
Dar Tu ești Doamne neschimbat,
Cu mine-ai stat sfânt Dumnezeu.

Îți mulțumesc că-mi ești aproape,
Că Tu nicicând nu m-ai lăsat,
Și chiar de-oi trece și de-acuma,
Prin încercări... voi fi salvat.

Eu știu că Tu îmi ești alături,
Biruitor mereu voi fi,
Și pentru toate-ți aduc slavă,
Și-o viață pentru ați sluji.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>