text Poezii crestine

Doar lângă Tine Doamne

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Doar lângă Tine Doamne,
Eu pot mereu să fiu,
De veghe-n straja zilei,
Sau noaptea-n ceas târziu,
Căci harul Tău mă face,
Eu să nu ațipesc,
Privirea îmi ridică,
Atunci când obosesc.

Doar lângă Tine Doamne,
Eu pot a străluci,
La ape de odihnă,
Mă duci a odihni,
Sub mâna Ta mi-e bine,
La poala crucii... jos,
Mă scoți din orice luptă,
Isuse... glorios.

Doar lângă Tine Doamne,
Iubirea mi-e fierbinte,
În mine este vie,
Ea nu este-n cuvinte,
Cu Tine sunt pe cale,
Mereu biruitor,
Caci Tu mi-ai dat și aripi,
Azi liber ca să zbor.

Doar lângă Tine Doamne,
Înaintez mereu,
Lumina cea din noapte,
Îmi este harul Tău,
Pot vânturi ca să bată,
Nu mă voi clătina,
Pe stâncă temelia,
Mi-a pus-o mâna Ta.

Doar lângă Tine Doamne,
În adevăr pot fi,
Cuvântul Tău e viață,
Nu pot a rătăci,
Mi-ai dat un rost în toate,
Mi-ai dat de cer un dor,
Tu esti a mea iubire,
Al meu sfant Salvator.

Doar lângă Tine Doamne,
Eu singur nu voi fi,
Mă însoțești în toate,
Și-n noapte și în zi,
Frumoasa fericire,
E-o floare-n Duhul meu,
E darul din iubire,
Pe veci sunt eu al Tău.
Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>