Doar în Tine mi-e credința

Doar în Tine mi-e credința,
Numai Tu m-ai izbăvit,
Când eram căzut pe cale,
Când eram pe ea zdrobit.

Tu-mi ești Stânca de scăpare,
Cetățuia mea Tu ești,
Când mă mustri... prin mustrare,
Niciodat nu mă rănești.

M-ai scos dintr-un laț al morții,
Ești Ocrotitorul meu,
Peste munți mă poartă-ntruna,
Brațul Tău de Dumnezeu.

Mi-ai dat liniște în suflet,
Sus pe stâncă m-ai zidit,
Ai avut de mine milă,
Strâmtorarea ai oprit.

Tu ai ridicat povara,
Ce mă apăsa mereu,
Ca să pot urca calvarul,
Care-i uneori prea greu.

M-ai păzit de vorbe rele,
Tu mi-ai fost în toate scut,
Când strigam din gura morții,
Niciodată n-ai tăcut.

M-ai scăpat de prigonire,
Tu ai mers în fața mea,
Ai muțit acele buze,
Inima ce îmi lovea.

Mare-ți este bunătatea,
Ce-ai păstrat-o-n dreptul meu,
Zi de zi din zorii zilei,
Fața Ta o văd mereu.

Mi-auzi glasul rugăciunii,
Când eu strig îngrijorat,
Când târcoale dădea moartea,
Doamne m-ai îmbărbătat.

Și la vremea potrivită,
M-ai făcut să odihnesc,
Peste mine-a Ta privire,
Ai lăsat... să biruiesc.

M-ai lăsat să văd lumina,
Nopților fără apus,
Ca s-astept doar răsăritul,
Vremurilor ce sunt sus.

M-ai lăsat să văd cum Doamne,
Lângă mine ești mereu,
Ce frumos este în viață,
Când îl ai pe Dumnezeu.
Amin