text Poezii crestine

Doamne Tată, Tu din cer

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Popa Rafael
Doamne Tată, Tu din cer,
Uită-te la cei ce pier,
Și-Mi dă din puterea Ta
Pentru ei a Mă ruga.

Că-i văd plini de răutate,
Gânduri fără bunătate,
Și nutresc a-nșelăciune
Îngropați în stricăciune.

Doamne, pentru ei suspin,
Și-Mi voi duce a lor chin,
Voi gusta amara jale
Viața lor căzută-n vale.

Ce să fac acestei vii,
Ca s-o schimb din temelii?
Apă eu i-am dat și soare,
Am pansat-o cu răbdare,

Buruienile le-am smuls,
Și spinii de nepătruns
Crengile le-am curățat
Când pe Mine M-au strigat.

Dar ei uită mai mereu
Că doar lângă Dumnezeu
Vor da roadă și vin dulce,
Pentru ei, c-am stat pe cruce.

Ajută-i, Tu, Tată blând,
Să rămână-n bun pământ
Să se lepede de sine
Șă-și ia crucea pentru Mine.

Să-Mi urmeze în tot ceasul
Pe genunchi când văd necazul,
Să cunoască tot Cuvântul
Drepți să stea când bate vântul.

Doamne, Eu aicea-n munte
Singur noaptea, aud multe
Cereri, rugi, vorbe, cârtire
Fără pic de mulțumire.

Iartă-i Tată pentru Mine,
Că acum clipa mea vine.
Iar prin moartea ce Mi-o dai
Urc cu ei la Tine-n rai.

Și prin suferința grea
Vreau să vadă fața Ta,
Că de când Tu Tată ești,
N-ai lăsat să nu-i iubești.

Și când voi veni la tine,
Duhul Meu la ei rămâne,
Că le las Mângâietor,
Și cu dor pentru ei mor.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

În brațele Harului
Nu vrea să-nțeleagă omul,Când prin valuri a trecut,Că îl ocrotește Domnul,Și din greu mereu l-a smuls.De-atâtea ori în strâmtorarePâinea-n casă i-a sporit,Dar când n-are o gustare,Zice: „El m-a părăsi... Citeste mai mult >>
Alternativă!!...
Alternativă! ! ...Decât, viața, ce-o să fieSă n-ai nici, o bucurie,S-o petreci, în chin și foc,Mai bine suferi, pe locNefiind, cale de mijloc...Pe pământ, cât ți-e de greu,Omule, păcatul tău,Arată-l,... Citeste mai mult >>
Să poți fi cu Dumnezeu!(var.)
Ca să poți fi cu Dumnezeu! (var.)Ca să poți fi cu Dumnezeu,E, în El să nădăjduiești,Să-l rogi ați spune”-Fiul meu”,Din tainice-nălțimi cerești! ! ...Sigur să fii, nu te-ndoi,Căci dreapta DomnuluiȚi-e... Citeste mai mult >>
Am găsit iubirea!!...
Am găsit iubirea! ! ...Am căutat cândva, iubireaȘi toată lume-am scotocit-o,Și nu mică, mi-a fost uimirea,Că-n toată lumea n-am găsit-o!Am călătorit în țară,În fel de fel, de circumstanțe,Cu sarcini,... Citeste mai mult >>
ADEVĂRAȚII MARTORI...
Adevărații martori...Doamne poate mâine iei,La Tine, pe aleșii TăiPe creștinii-adevărați,De Tatăl, la cer chemați,Ei Îți sunt, Isuse frațiȘi-au dus crucea fiecare,Care poate să-i doboare,Pe-a Ta foar... Citeste mai mult >>
Mai bine mă făceai,Doamne...
E atât de greu să trăiești pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Apă sau vânt!S-adăp ciutele, căprioareleSetea năvalnicăCu susurul blând!E atât de greu să lupți pepământ!Mai bine mă făceai Doamne,Slovă d... Citeste mai mult >>
Caut pacea Ta!
Caut pacea Ta!Caut pacea TaPrea Sfinte Părinte,Cu mintea și cu inimaȘi gânduri multe,Și tocmai atunciMă ispitește cel rău,Supune la frământări adânciMintea, gândul și sufletul meu,Îndepărtează-l Tată... Citeste mai mult >>
În freamătul acestei lumi
În freamătul acestei lumi,Un ecou din depărtare,Ce vine din depărtări și lumi,Azi se simte tot mai tare.În pașii fiecărui om,În umbra fiecărei clădiri,Chiar și în spatele celui mai mare pom,Căci nimic... Citeste mai mult >>
Străini prin lumea aceasta
Străini suntem pe-acest pământ,Trecători prin zi și vânt,Iar tot ce astăzi adunămÎn urmă, toate le lăsăm.Se schimbă lumea zi de zi,Dar Domnul nu Se va schimba.Cuvântul Lui rămâne viu,Azi, mâine și în... Citeste mai mult >>
Într-o lume pustie și rece
Într-o lume pustie și rece,Parcă tot mai mult ne îndepărtămDe Cel ce este veșnic,Singurul Dumnezeu Creator.În frenezia lumii acesteia,Am uitat cine suntem,De unde venim și unde mergem,Căci nimic nu es... Citeste mai mult >>