Doamne Tată Dumnezeu

—Doamne, Tată Dumnezeu... înaintea Ta stau azi strigătele mele ce răsună în răsărit de soare. Sunt strigătele inimii care caută o clipă de odihnă. O caută și în răcoarea serii ce îi arată teama nopții care se grăbește să mă întâmpine.

—Dumnezeul suspinelor mele. Tu ești Dumnezeul lor căci te simt în fiecare răsuflare, ooo... de-ar vedea pădurea inima mea, foșnetul ei ar fi mai tăcut căci i-aduce inimii tulburare, de-ar vedea-o vântul... nu ar mai bate atât de furios, ar veni cu o adiere caldă, de-ar vedea-o furtuna... s-ar potoli.

—Dar... de ar cunoaște-o marea, nu i-ar mai oferi adâncul ca așternut, înnecând-o.

—Doamne... doar Tu din ceruri îmi auzi azi glasul meu, doar Tu îmi știi inima, Tu îi auzi fiecare bătaie care nu îmi aduce speranța că mai vine o bătaie, ooo... îmi umple pieptul de durere... de tristețe... de un gol atât de adânc încât nu-i văd marginile.

—Chear de ochii îmi sunt închiși, chear dacă tac... eu știu că tu asculți cuvintele tăcerii, știu că surzii te aud, muții îi asculți, ascultă și cuvintele mele ce nu se aud dar Tu le știi.

—Tu le auzi căci ele răsună în pustiul unde mă văd singură, unde arșița e mare, unde vântul bate ridicând valuri de nisip, închinzându-mi ochii.

—Ooo... . preaânaltule... ridică-te de pe Tronul Tău, atinge-mi buzele cu suflarea Ta, atinge-mi inima cu viață, căci vreau să trăiesc... vreau să iubesc... vreau să mi se bucure sufletul în Tine Doamne.