Doamne.. (psalmul 139)

Doamne...
Tu mă cercetezi de-aproape,
Știi când stau și când pășesc,
Mă veghezi în toi de noapte,
Îmi dai somn să mă odihnesc.

Mă acoperi cu îndurare
Prin al vieții trist pustiu,
Când e frig, raze de soare
Mă inundă ca un râu.

Când e arșiță prea mare
Trimiți ploi să răcorească
Tot ce are aici suflare,
Dar și bobu-n spic să crească.

Sfărâmi bulgării cei tari
Ne dai ploi la timp și vreme,
Când te strigă mici și mari
Sfinții cu lacrimi în gene.

De departe-mi pătrunzi gândul,
Mai 'nainte de-al rosti,
Tu ai întocmit pământul
Oare unde pot fugi

Să m-ascund de fața Ta?
De-aș zbura iute ca zorii
În adânc, la țărmul mării,
Tu și-acol mă vei vedea.

Sunt prea mic, o, Doamne mare,
Și n-am unde să m-ascund,
Ochii Tăi, raze de soare
Și-n întunecimi pătrund.

Tu ești, Doamne, pretutindeni,
Tu ai întocmit pământul,
Și pe om dup-al Tău chip,
Cer, oceane, nori și vântul.

Când nu eram decât un plod,
Ascuns, țesut în chip ciudat,
Un boț de humă ca un nod,
Din cer de sus m-ai privegheat.

Și-a mele zile scurte,
Într-o carte erau scrise,
Cu eșecuri mari, mărunte,
Cu binecuvåntări promise.

Cel ce-ai întocmit rărunchii
Tu ai gânduri nepătrunse,
Întărește-mi, Te rog, genunchii,
Că să-Ți fiu plăcut, Isuse.

Inima mi-o cercetează,
Vezi de sunt pe-o cale rea,
Ține-mi conștiința trează,
Să urmez doar calea Ta.