Doamne, nu sunt vrednic

Doamne, nu sunt vrednic să-mi înalț spre Tine
ochii ce-au sclipire încă spre ispite,
mâinile ce-au încă urme de rușine
buzele ce-au încă vorbe nesfințite...

Doamne, nu sunt vrednic să-Ți dezleg cureaua
Încălțării Tale când îmi vii în casă,
peste-a tale glezne albe cum e neaua
lacrimile mele urme negre lasă.

Doamne, nu sunt vrednic de a Ta-ndurare
c-am deschis ispitei inima curată...
- Tu i-ai dat, în flăcări, inimii iertare
dar ea nu-și mai iartă vina niciodată.

Doamne, nu sunt vrednic nici de-o mângâiere
c-am lăsat în alții lacrimă și rane
buzele iubirii le-am udat cu fiere
mâinilor blândeții le-am bătut piroane.

Doamne, nu sunt vrednic... dar cu ce-ndurare
mă-nconjori cu flăcări, mă hrănești cu jale
și m-adăpi cu lacrimi, pentru clipa-n care
vor culege îngeri, rodul trudei Tale!...