Doamne mai poți?

Doamne, Tu mai poți?
Tu mai poți să ne ierți pe toți?
Tu mai poți să vezi atâta ură
Să vezi oameni ce se luptă?

Să vezi că alergam după sume,
Și suntem atât de nemulțumitori.
Că alergăm după o viață plină cu bani
Și nu strângem în cer comori.

Mai poți să vezi măști ce ne ascund adevărata față?
Și vorbe ce se spun doar de suprafață?
Mai poți să vezi atâta ură?

Atâtea lacrimi ce ne curg pe obrazul plin de noroi?
Atâția oameni ce cârtesc când e greu în încercare,
În loc să-și pună-ncrederea în Numele Tău cel mare.

Mai poți să vezi atâtea iubiri
Ce se spulberă din senin?
Atâtea scrisori de dragoste
Ce la final ajung dezamăgiri?

Mai poți suporta această durere?
Când vezi că totul în jur e doar pentru plăcere?
Parcă am fi pe un front de război
Atâtea urlete, atâta criză e intre noi.

Parcă am fi într-o închisoare,
Fiecare pentru el.
Dar unde-i dragostea cea mare,
Dintre noi și față de El?

Parca aș vrea, o Doamne,
Să plec într-o pădure.
Unde să fiu, doar eu și cu Tine!

Să fie liniște și pace,
Așa cum o să fie,
Sus o Doamne, în împărăție alături de Tine.

Venirea e aproape...
Sufletul așteaptă nerăbdător!
Iar tu Doamne vino!
Mângâie al meu dor.

Aștept Doamne mila Ta!
Să ne vezi suferind și să ne chemi sus la nunta Ta!
Să ne iei din lumea de păcat
Să ne duci sus alături de al nostru Mire și Împărat

Să domnești Doamne peste noi
Să mângâi sufletul ce așteaptă cu dor
A ta venire Doamne,
Și a Ta răpire
Să ne duci acasă alături de Tine.