Doamne, iata-mi azi fiinta

Doamne, iata-mi azi fiinta jos la poala hainei Tale,
Spini mi-au sfisiat vesmintul, pietre m-au zdrobit pe cale,
Plin de singe-mi este trupul, de la ranile ce dor,
Si credeam ca in pustie, ma voi prabusi sa mor.
Peste mine-au dat tilharii, mi-au smuls carnea de pe oase,
M-au pradat de-atitea vise ne-mplinite si frumoase.,
De-am ramas cu mina goala si in piept cu grea povara,
Zdrentuita, numai rana si cu vorbe de ocara.
Doamne, nu mai este treapta sa ma duca si mai jos,
Si pasesc cu talpa goala peste ciobul cel taios.
Ce-mi fusese mai aproape, azi s-a transformat in spin,
Si ce-am incalzit la sinu-mi, m-a muscat plin de venin.
Mi-e cutitu-nfipt in coaste si-inca nu este destul,
Plin de ura-l rasuceste, iar de singe nu-i satul.
M-a-ncoltit la o rascruce, iar acum inchide latul,
Ghiare sar sa ma sfisie, simt cum moartea-si stringe bratul.
Insa eu ce mai pot face? Ce mai pot ca sa astept,
Cind ce imi era aproape, mi-a smuls inima din piept?
Si cum Iov statea odata pe gramada de gunoi,
Asa stau si eu azi Doamne, intr-o balta de noroi.
Vin strainii, ma-nconjoara si cu degetu-m-arata :
"Uite-un ciob dintr-o ulcica, ce cindva, a fost, odata."
Doamne, iata-mi azi fiinta , jos la poala hainei Tale.
N-a ramas prea mult din mine, dar din ce-a ramas pe cale,
Am venit sa caut odihna. Sa ma odihnesc putin.
Si m-am prabusit pe data, de durere si suspin.
Si atunci, Cerescul Tata, sus in palme m-a luat,
Mi-a spalat de lacrimi fata, ranile mi-a curatat,
Mi-a scos spinii din vesminte si mi-a pus in piept indata,
Inima ce-aveam cindva, in iubire vindecata.
Doamne, iata-mi azi fiinta, jos la poala hainei Tale.
Nu mai vreau sa plec de-aicea, nu mai vreau sa fiu pe cale,
Mi-am gasit acum odihna, pacea ce o cautam,
Sensul ce-l voiam in viata, si pe care nu-l stiam.
Mi-am tot pus in centrul vietii, cind pe altii, cind pe mine,
Insa nu stiam nevoia care o aveam de Tine !
Nu stiam ca-n slabiciune, Tu iti vei gasi placerea
Si ca vei privi spre mine, ca sa imi alini durerea!
Doamne, vreau sa-ti dau azi locul ce-l aveai de la-nceputuri,
Cind nu era lumea plina de dureri si de rebuturi.
Vreau, cind din a Ta–naltime, vei privi spre mine, jos ,
Sa soptesti cu multumire :"Esti rob bun si credincios."
Lasa-ma, o, Doamne, Tata, sa te-asez in pieptul meu,
Sa Te simt tot mai aproape si sa Te urmez mereu!