Doamne, Dumnezeul nostru

Doamne, Dumnezeul nostru, Preaputernic și-nțelept
Sfânt ești
Bun
Și plin de milă
Blând
Și minunat
Și drept.
Ce ușor de-aflat ești, Doamne,
Totuși cât ești de ascuns,
Ce ușor de-a te pătrunde
Totuși cât de nepătruns!
Tu ești totul pretutindeni
Și ești nicăieri nimic,
Poți fii necuprins de mare
Poți fii infinit de mic!

Ce-nțelept le-ai rânduit Tu, Doamne, toate-n univers
Orice clipă-și are-o slujbă,
Orice umbră și-are un mers:
Tu porți soare,
Lună,
Stele,
Auroră și amurg…
Toate-n Tine-și au izvorul
Toate către Tine curg,
Tu-nceputul tuturora
Tu al tuturor sfârșit,
- Cât de minunat și tainic toate le-ai orânduit!

Tu te-ascunzi de mulți ce-n lume “înțelepți” se cred
Și “mari”
Dar Te lași aflat de vameși,
De păstori,
Și de pescari.
Ne-nțeles rămâi adesea pentru-a lumii “învățați”
Dar la cei smeriți și sinceri cât de limpede Te-arăți!
Cât de limpede-Ți văd Fața cei ce-au cugetul curat
Care fără viclenie cred adânc și-adevărat.

Pentru cei ce văd ești totul și-ntr-un munte
Și-ntr-un spic
Dar ești nicăieri nimica, pentru cei ce văd nimic.
Pentru cei înguști la suflet care numai rău aleg
Nepătruns rămâi de-a pururi, necrezând ei nu-nțeleg.
Dar ce simplu te descopăr când smeriți în rugă șed
Cei neprefăcuți ce-n inimi nu Te ispitesc
Ci cred!

Pentru cei cu minți înguste
Doamne ești de necuprins,
Pentru cei “nălțați” și mândri
Ești înalt, de neatins,
Dar atât de mic ești, Doamne, și atât de-apropiat
Pentru cine Te primește într-un cuget nestricat.

Tu ești veșnicia-ntreagă,
Tu ești ceasul trecător,
Bucuria ce se naște din durerile ce mor,
Nevăzutul plin de taine
Și văzutul arătat,
Viitorul care crește din trecutul îngropat,
Mângâierea ce-nflorește din suspinul ce-a apus
Și nădejdea ce rămâne
Când iluzia s-a dus.
Viitorul și trecutul strânse-n veșnicul prezent
Tu ești veșnica mișcare, neclintitul permanent!
Tu ești tot ce pot cuprinde și ești tot ce nu mai pot.

Dar iubirea,
Simt o, Doamne,
Că ești mai presus de tot.
Că-n oricâte mii de chipuri Te arăți spre noi lucrând
Peste toate-Ți strălucește dragostea în primul rând.

O, Strălucitorul centru al iubirii, Tu ne-ai dat
Tot ce-și vrea al nostru suflet și-și dorește necurmat!
Golul nostru, lipsa noastră, slăbiciunile din noi.
Fărdelegile, pedeapsa, și-a urmării lor șuvoi,
De mustrări de chin de luptă
De torturi și veci de plâns,
Cu-a Ta unică durere, toate Tu le-ai strâns!
Cu-a Ta unică osândă răul tot ne-ai ispășit,
Marea noastră datorie către Tine Tu-ai plătit.

Cerul fericit, în urma primului păcat închis,
Omenirii rennoite prin credință, l-ai deschis
Și la starea fericită ce-o pierdusem prin păcat
Din adânca prăbușire pân-la cer ne-ai înălțat!
Curățindu-ne prin sânge și-nfiindu-ne prin Har
- Totul
Ah, Iubire; totul
E Dumnezeiescu-Ți dar!

În genunchi cu umilință, Doamne, fața Ta slăvim
Nu vom fi nicicând în stare, cât am vrea
Să-Ți mulțumim!
Nu putem recunoștința ce-o simțim că-Ți datorăm
Nici în rugă, nici în lacrimi,
Cum am vrea s-o arătăm!

Dăruiește-ne puterea de-a învinge orice rău
Chipul sufletului nostru
Schimba-l după chipul Tău…

Dă-ne feței strălucirea cugetului luminos
Duhului încredințarea viitorului frumos,
Inimii neprihănirea sfințitoarelor dorinți
Gândurilor limpezimea înțeleptei năzuinți…
Dă-ne dragostei căldura ce dă rod oricărui pas
Și credinței frumusețea unui neschimbat rămas,
Și curajului tăria totdeauna de ne-nfrânt
Și nădejdii-n biruință un mereu-noit avânt
Și vieții înălțarea necurmat spre fața Ta
Pân-o vei uni cu Tine
Cum a fost
Când un era!...