Doamne, de ce durează atât de mult schimbarea ?

Doamne, de ce durează atât de mult schimbarea?

De ce în lumea asta mare, sunt oameni care se-ndoiesc?
De Dumnezeu ce le-a dat viață, nici acest dar nu-l prețuiesc
Își murdăresc haina cea sfântă, o rup și-n timp devine-o cârpă
Și rămân goi și pustiiți, alunecând brusc într-o râpă

De ce e omu' atât de rece și nu se-ndreaptă spre credință?
Dar nu mai crede în nimic, până n-ajunge-n suferință
Nu poate fi atât de laș și dintr-o dată să-l strige pe Domnul
Ca să se-ndure și să-l ferească pentru când va veni potopul

Omul ce-și neagă credința, rămâne fără rădăcini
N-are suport și-l bate vântul, care l-aruncă printre spini
Ce-l nimicesc fără de milă, batjocorind pe un ateu
Care l-a părăsit pe Domnul, dorind să fie fariseu

Doamne, te rog apleacă-ți fața la noi care-ți suntem statornici
Nu-ți înșelăm nici așteptarea și nici pretenții nu avem
Ne e de ajuns o viață sfântă, clădindu-ne oameni puternici
Trăind cu frică de păcate, smeriți și-uniți precum un ghem

Doamne, oceanul vieții noastre plin de iubire și-ajutor
N-avem cuvinte și nici gânduri, îndeajuns să-ți mulțumim
Căci ce se vede pe pământ, e mâna lucrărilor tale de creator
Cât și ce este nevăzut, se simte prin prezența ta, ce ne-o transmiți și o primim

Nu ți-a plăcut singurătatea și ți-ai făcut propria familie
Pe care o iubești cu patos clipă de clipă, fiindu-i făclie
Și-o porți neîncetat în suflet și ierți pe oameni de păcate
Le luminezi sfânta cărare și-i îndepărtezi de gropi întunecate

Doamne, atât de mult te-ai atașat de-o lume nerecunoscătoare
Încât o iei de la-nceput, oricând, crezând într-o schimbare
Dar omul tare greu se lasă, uită de bine și îți tot cere
Oare cât Doamne poți s-aștepți, să stai în umbră, până la prima ta vedere

Nu toți ajung să stea cu Domnul, alături de îngeri și sfinți
Numai aceia care în viață, au împlinit sfinte rugăminți
Nu a contat ce-a rămas în urmă, indiferent ce au lăsat
De-acum încolo casa lor e cerul ce i-a binecuvântat