Divina Despărţire

Divina Despărţire

În slăbiciunea fiinţei noastre, Domnul Isus, în umilinţă
A fost făcut desăvârşit, prin cea mai cruntă suferinţă;
Sufletul Său a fost transpus pe-altarul jertfei de păcat
Făcând ruptura dintre El, şi Tatăl Sfânt, cu-adevarat,
Şi la Calvar s-au despărţit, moartea nefiind cu putinţă.

A fost nevoie, ca întunericul, să se adune-n jurul Său
Când Dragostea Nemărginită L-a părăsit în ceasul rău,
Când Tatăl Şi-a retras favoarea, protecţiei Sale divine
Domnul Isus sta-n locul nostru sub a păcatului origine,
Unind cerul şi cu pământul, întinzând scara peste hău.

Acum, orice păcătos va şti, că trebuie ca să cunoască
Experienţa grea şi-amară, pe care chiar s-o retrăiască,
Cum întunericul grozav, pe-Acel ce-n planul mântuirii
La învăluit tot şi L-a cuprins, supus fiind sub legea firii,
Şi ca-ntr-o fire ca a omului, iubirea s-o desăvârşească.

În planul de răscumpărare, era cuprins un vast mister:
Ca Cel Neprihănit să rabde durerea-ntre pământ şi cer,
Pe cruce, să sufere sub torturare, mânia Tatălui Divin
Când la Calvar L-a părăsit, sorbindu-Şi tot paharul plin,
Fiind, pentru-a lumii salvare, cel mai sfânt sigur reper.

Nu din motiv de răzbunare, pe al Său Fiu Şi-a părăsit,
Ci din motivul de durere, când sus pe cruce răstignit,
El suferea nevinovat pedeapsa, primului mare păcat
Ce prin cruzimea-i nemiloasă, pe amândoi I-a separat,
Ca astfel, omul ce-a greşit, să poată fi-n veci mântuit.

Această sfântă despărţire, în Forţa Veşnic Creatoare,
A pus pecetea confirmării, în planul de răscumpărare,
Căci, altfel, nici nu s-ar fi putut, aduce la desăvârşire
Măreaţa Taină, ce ascunsă, s-a regăsit prin răstignire
La numitorul cel comun: Salvarea lumii, din pierzare.

Evenimentul din Golgota, a marcat vestea bucuriei
Că-ntre Puterea Cea Divină, prin veacurile veşniciei,
O despărţire niciodată, deloc nu se va mai produce
Căci nimicit a fost păcatul, în Jertfa mare dela cruce,
Ca pacea-n cer şi pe pământ, să fie rodul armoniei.

Nenorocirea ce-a produs-o în cele două lumi create
Fermentul cruntei răzvrătiri, asupra minţilor dotate,
Cu-nţelepciune de-a alege, şi a-L iubi pe Dumnezeu,
Nu va veni de două ori, pe-al veşniciei sfânt traseu,
Căci prin Jertfa din Golgota, în etern au fost salvate.

Dacă în lumea îngerească, păcatul şi-a aflat nucleul,
Aici, în lumea omenească frecvenţa a atins apogeul,
Prin faptul c-a adus la cruce, Dumnezeirea pironită
Să poată vedea şi-alte lumi, lucrarea lui desăvârşită,
Născută în rebeliunea când nu a vrut să-şi plece eul.

Perfecţiunea cea divină, în vasta-I lucrare, -a creării,
A eşuat şi a dat greş... în scopul sacru al guvernării,
Prin existenţa păcatului, ce-n Lucifer... a prins fiinţă
Şi-a perturbat creaţiunea cu ne-ntrecuta-i iscusinţă,
A puterii de-amăgire, cu singurul scop: Al dărâmării.

Dar Dumnezeu n-a admis, păcatul să rămână veşnic;
Prin planul cel de mântuire, El a creat cadru prielnic,
Ca orice fiinţă înţeleaptă, să poată face constatarea
Că-n Fiul Său unic jertfit, a acceptat răscumpărarea,
Şi că la bara judecăţii, i se va şterge orice pomelnic.

Şi când în ziua cea mai scumpă,... a fericitei veşnicii,
În ceruri sus şi îngerii şi oamenii, vor reintra în bucurii,
Vor recunoaşte prin cântările, de laudă şi mulţumire,
Că Dumnezeu Şi-a completat, creaţia-n desăvârşire,
Şi-n Univers s-or răspândi, cele mai scumpe simfonii.

Flavius Laurian Duverna
29 ctombrie 2006