Disprețul

Disprețul, e mândria, să vezi cu ochii răi pe semeni
Și să crezi, mai bun ca tine, nu e nimeni
Asta e mândria ce te paște și te înalță-n ochii tăi
Ca să mergi cu mare fală pe cărarea celor răi.

Privind sus din înălțime săi disprețuiești pe toți
Iar pe cei ce-ți stau în cale să îi faci tâlhari și hoți
Clevetirea-i pentru tine ca o dulce prăjitură
Și-n adîncul ființei tale se zărește numai ură

Bunul simț îl calci adesea când cauți folosul tău
Și pentr-un adevăr de fățadă tu recurgi chiar și la rău
Cei ce nu gândesc ca tine tu-i disprețuiești mereu
Dar să știi o dată-n cale îți va ieși Dumnezeu.

Și atuncea ce vei face când rănit în al tău eu
Cu puterea Lui cea mare te va smeri Dumnezeu
Ca fost răbdător cu tine te-a lăsat să mergi cum vrei
Însă gata cu mândria a trecut și vremea ei.

Mulțumesc acuma Doamne că smerești pe cei înălțați
Le calci mândria în picioare și le arăți că sânt ratați
Tot cei infectat cu ură Tu Doamne înlocuiești
Iar pe noi în siguranță de ură tu ne păzești.