Disprețuit şi părăsit de oameni

Disprețuit şi părăsit de oameni


Disprețuit şi părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferința obişnuit,
Ducea Isus cu greu crucea şi spinii,
Din dragoste, El pentru noi a suferit.

El a crescut ca o odraslă slabă,
Ca un lăstar dintr-un pământ uscat,
Nu avea strălucire să ne-atragă,
În seamă noi pe El nu L-am băgat.

Dar totuşi El, a noastre suferințe,
Asupra Lui le-a luat şi le-a purtat,
Şi prin a Sale răni ce erau sfinte,
Am fost tămăduiți şi vindecați.

Dar El era străpuns pentru păcate,
Zdrobit pentru a noastre fărdelegi,
Pedeapsa care nouă ne-a dat pace,
A ridicat povoara lumi-ntregi.

Noi rătăceam ca nişte oi pierdute,
Şi fiecare îşi vedea de drumul lui,
Dar Domnul a făcut atunci să cadă,
Nelegiuirea noastră-asupra Lui.

Când Domnul fost-a chinuit şi asuprit,
Deloc n-a deschis gura... ca un Miel,
Cu multă dragoste atunci a suferit,
Şi a răbdat tot greul... numai El.

Prin apăsare şi prin judecată,
A fost luat de cei din vremea lui,
Dar cine a crezut atunci vreodată? ,
Că e lovit pentru păcatu-ntregii lumi.

Chiar groapa Lui între cei răi fusese,
Mormântul la un loc cu cel bogat,
Măcar că nici un rău nu săvârşise,
Şi-n gura Lui nu s-a găsit păcat.

Domnul găsi cu cale să-L zdrobească,
Prin suferință pe Isus Hristos,
"Iar după ce-şi va da viața ca jertfă,
Să vadă o sămânța de urmaşi".

Noi suntem astăzi rodul suferinței,
Pe care Domnul şi l-a câştigat,
La Golgota, pe culmea biruinței,
Prin moarte, El cu Tatăl ne-a-mpăcat.