Discipolii Mielului

Discipolii Mielului

( După Ap. 7.1- 4; 14.)

Prin ordinea lui Dumnezeu,
În patru colţuri de pământ,
De strajă, îngeri, în careu,
Aproape fiind de-un jubileu
Veghează, la câte un vânt.

Ei ţin în loc, şi cu-ncordare
Pe orice vânt cu străşnicie
Ca pe pământ, şi pe mare
Să nu sufle cu-nverşunare
Şi să-şi extindă-a lui mânie.

Nici pe pământu-n suferinţi
Şi nici pe marea întunecată;
De strajă stau ei neclintiţi
La glasul Domnului, porniţi
Ca nu cumva, tare să bată.

Dar iată-i mare frământare
Ca vânturile să pornească,
Peste pământ şi peste mare
Ca-n crunta lor înverşunare
Copacii toţi să-i nimicească.

Să-şi poată face-a lor lucrare
De grea şi aspră pedepsire,
Prăpăd s-aducă, şi pierzare
Dezastre mari, îngrozitoare,
Curând, la-ntreaga omenire.

Când ele-n furie începuse,
Să se dezlănţuie, mai tare,
Un alt înger, grabnic spuse
C-alte planuri sunt expuse,
Venind din răsărit de soare:

"Să nu vătămaţi pământul,
Nici marea nici copacii falnici,
Căci stăruie încă Cuvântul...
Ce peste tot Îşi ia avântul,
Prin vocile sfinţilor crainici!’’

"Pe fruntea celor ce slujesc
S-o pune-a Domnului pecete,
Căci ei tot plâng şi se jelesc
De nedreptăţi, ce se ivesc -
De relele ce vor să-ndrepte!’’

O sută patruzeci şi patru mii,
Sunt număr ce-or fi sigilaţi,
Şi-aleşi ei fiind, dintre cei vii
Ca semne-or fi, printre urgii
Prin har vor fi răscumpăraţi.

Şi luaţi de vii de pe pământ,
Pe frunţile lor, au un nume,
Şi-al Mielului, şi Tatăl Sfânt,
Fiind prinşi în Noul Legământ
Ce l-au purtat trăind în lume.

Cuvântul Sfânt ce l-au vestit
A demonstrat în strâmtorare,
Căci viaţa lor, nu şi-au iubit
Şi-n Domnul Sfânt, au biruit
Până la moarte-n încercare.

Şi în lupta cruntă, neîntinată,
Ei s-au păstrat sacri, verguri,
Privind spre ţintă la răsplată,
Când le va fi, ... cununa dată
Că au învins, nu prin armuri!

Au învins, prin Sfântul sânge,
Cel al Mielului, lui Dumnezeu,
Şi-acum dragostea îi strânge
Căci nimeni nu va mai plânge
Fiind lângă Domnul lor mereu.

Pe ori şi unde Mielul merge
Urmându-L, vor fi ne-ncetat,
Fiindcă-au ştiut, şi înţelege
Dreptatea-I, cerută în Lege,
Iubirea-n Jertfa ce S-a dat.

Sunt rodul cel dintâi cules
Din acea mare strâmtorare!
Sunt numărul ce-a fost ales
Controversat şi neînţeles,
De-a-I fi gardă de onoare!

În gură n-au avut minciună
Şi lângă Tronul de domnie,
Ei stau de-acuma fără vină
'N slujba lor cea mai virgină
Trecuţi fiind prin grea urgie.

Când semnele se săvârşeau
Şi foc din ceruri pe pământ,
O lume întreagă, minunau
La Fiară ei, nu se închinau,
Şi stat-au tari, de neînfrânt.

În luptă n-au fost amăgiţi
Chiar cand icoana le vorbea,
Chiar când să fie şi-omorâţi
De Fiară, pentru-a fi stârpiţi
Ei sus ţinuta-u atunci Legea.

Şi-ajunşi biruitori ai Fiarei,
Şi-al numărului ei de nume,
Ei nu s-au închinat icoanei
Prin ameninţările dojanei,
Şi nu i-au făcut plecăciune.

Flavius Laurian Duverna
24 aprilie 2008