text Poezii crestine

Disciplinarea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Disciplinarea e-o mustrare
Ce te-ndreaptă pe cărare,
Dar și pedeapsă uneori.
Cărarea vieții nu-i doar flori.

Acestea deseori se-adună
Și lucrează împreună.
Și dacă le acceptăm,
Nădejdea e să prosperăm.

Niciodată nu e de disprețuit
Pedeapsa de sus, dac-a venit,
Ea tinde să ne curățească
Pentru patria cerească.

Nu te-ntrista de ești mustrat,
Că înc-o treaptă-ai câștigat.
Domnul mustră, pedepsește
Pe toți pe care îi iubește.

Tot la fel să facă și frații
Sincer când iubesc pe alții.
De nu-mi pasă de nelegiuire,
Sigur atunci eu nu am iubire.

Ferice în veci va fi de omul
Pe care îl ceartă Domnul.
Ferice de cel ce-l pedepsește,
E-o dovadă că încă-l iubește.

Înțeleptul ia seama la mustrare
Și își îndreaptă pașii pe cărare.
Dar pe cel ce părăsește cărarea,
Aspru îl ajunge mustrarea.

Când aicea suntem judecați,
Noi atunci suntem și pedepsiți,
Ca să n-ajungem osândiți
Împreună cu cei nelegiuiți.

Sărăcia și rușinea e partea
Celor ce resping mustrarea.
Cel ce mereu se-mpotrivește
Spre mântuire nu propășește.

O, ajută-ne pe toți, Stăpâne!
Noi să Te-ascultăm pe Tine,
Să slujim cu bucurie
Veșnica Ta-mpărăție.
Amin.
(Duminică, 22 martie 2020)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>