Dintr-un zbucium lung al vieții

Dintr-un zbucium lung al vieții, la o cruce prăbușit,
Acea sfântă alinare, dragoste eu am găsit,
Să mai plec nu vreau căci lumea, nu mă vrea așa cum sunt,
Ea mă vrea un rob ce-ntruna, să robeasc-acest pământ.

Să fiu rod ce nu dă roade cerului... vrea să slujesc,
Astăzi eu păgânătății... dar nu vreau... și mă opresc,
Să culeg doar roade sfinte, vreau în inimă și-n gând,
Numai una... este roada, cea a Duhului cel sfânt

Dintr-un viscol ce îngheață, tot ce vede-n fața sa,
Fug... căci vreau să stau la cruce unde nu voi îngheța,
Am găsit acea căldură, ce-mi dă aripi ea mereu,
Să răzbat de orice viscol, să zbor eu spre Dumnezeu

Căci eu vreau să zbor spre stele, vreau de ele ca să trec,
De pe-acest pământ... spre viață, mult aș vrea eu azi să trec,
Unde vântul nu mai bate, sunt doar calde adieri,
Care cantă-n cor cu îngeri, ce se-aud în depărtări.

Și din gura rea a morții, să mă smulg aș vrea azi eu,
Să mă lege lanțul vieții... dragostei de Dumnezeu,
Mult departe de o vreme, ce năvală azi a dat,
Pe-al meu drum ca să mă clatin, eu în ea... ar vrea să cad.

Vrea ca să-mi întorc privirea, înspre lumea sclipitoare,
Dar eu am găsit în față, viața ce nicicând nu moare,
Să mă-ntorc nu vreau vre-o dată, oricât vreme-ar fi de grea,
Cel ce mie-mi stă în față, știu... El mă v-a ajuta.

Îmi va fi o călăuză, pe un drum ce mi-a deschis,
A văzut în mine dorul, care-i pentru Paradis,
Dintr-o viață fără viață, fug spre cea din infinit,
Eu cu El de tot voi trece, chiar de vrea să fiu oprit.