Dintr-un mijloc de furtună

Dintr-un mijloc de furtună, glasul mi-l înalț mereu,
Către Cel ce ma cunoaște, către Cel ce greul meu,
El îl știe-atât de bine, și pe mine El mă știe,
Căci e Domnul ce domnește, pe pământ și-n veșnicie.

Din răcoarea cea din vântul, care bate cu putere,
Strig fără de încetare, căci doresc a mea durere,
Ea să fie auzită de Acel pe care-L strig,
Din al zilei zori de ziuă, până-n al ei asfințit.

Să coboare El îndată, ca durerea să mi-o ia,
Ce-mi aduce adierea, care bate-asupra mea,
Ce o lasă și furtuna-n urma ei când ea apare,
Dar eu știu, când El coboară, vine doar cu îndurare.

Dintr-un larg de mare care, ea mă duce mai departe,
De-a ei mal ca eu de pace, azi pe cale să n-am parte,
Strig la Cel care putere, are marea de-a opri,
Ca ea să nu poată astăzi, în adânc a m-ațipi.

Strig în ziuă, strig în noapte, strig în clipele-ncercării,
Când mă duce lupta cruntă, pe o culme-a disperării,
Strig... eu știu că mă aude, știu că-mi vine-n ajutor,
Cel ce mie mi-a dat aripi, înspre El eu azi să zbor.

Gura nu mi-o va închide, nici o vreme care vine,
Care bate azi la ușă, aducând numai suspine,
Și în ele-mi înalț glasul, chiar de este mut... de sus,
Îl aude de la tronul, îndurări-al meu Isus.

Mângâierea cea divină, îmi aduce El îndată,
Din cer glasul mi-l aude, nu mă lasă niciodată,
Singur să rămân în lupta, uneori ce-i mult prea grea,
Luptă Domnul pentru mine, căci puterea... e a a Sa.

Și dintr-un adânc de vale, strig căci vreau să ies din ea,
Doar la El este lumina, care-mi poate lumina,
Drumul ca să ies din vale, la loc larg și luminos,
Numai prin puterea care, este-n mâna lui Hristos.

Chiar vre-o dat de eu voi tace, Domnul și a mea tacere,
O v-a auzi... căci glasul, inimii cere putere,
Când mă amuțește timpul, plin de mare tulburare,
Fără lui ca să îi pese, că durerea e prea mare.

Și-n adânca mea tacere, un fior așa plăcut,
Mie-mi va trimite Domnul, chiar de strigătul mi-e mut,
El e Cel ce mă aude, și când strig... și-atunci când tac,
Când în toate cu-ajutorul Lui doar voia Sa o fac.

Nu stă El în nepăsare, orice strigăt e-auzit,
De un cer întreg și-ndată, este-un strigăt izbăvit,
Orice gură e deschisă, către cer... o va hrăni,
Din izvorul vieții Domnul, viață îi va dărui.