Dintr-o pulbere pe mine, Dumnezeu m-a ridicat

Dintr-o pulbere pe mine, Dumnezeu m-a ridicat,
Inimii în întristare, bucurie El i-a dat,
Sufletului mângâiere, tot ce eu nu am avut,
Nu farâmituri... ci Domnul, mi-a dat mie mult mai mult.

M-a dezlănțuit din lanțul, moartea care m-a legat,
Mi-a suflat pe buze viața, să nu mă scufund în iad,
Mi-a dat toate doar alese, azi ca să le moștenesc,
Mi-a dat Domnul mie harul, eu ca să mă despietresc.

Mi-a dat cheia rugăciunii, Lui ca eu să mă închin,
M-a lăsat să gust iubirea, când gustam doar din pelin,
Și din praful vieții mele, brațul Lui m-a ridicat,
Ca din fiul rătăcirii, azi să fiu... acel salvat.

Mi-a dat zile ce-s senine, chiar când norii grei apar,
Mi-a dat ochi să-L văd și-n clipa, când apare vre-un hotar,
El mi-a ridicat privirea, ce lipită ea a fost,
De pământ... și vieții mele, i-a dat azi un țel... un rost.

Mi-a dat multe răsărituri, și apusuri mi-a adus,
Pline de prezența care, e divină... e Isus,
Mi-a dat multe... mult mai multe, decât Lui eu i-am cerut,
Mi-a dat vise... siguranța, că azi am ce n-am avut.

Mi-a dat dincolo de stele, mie-un loc ce-i pregătit,
Într-o mare veșnicie, dup-aproapele sfârșit,
Mi-a dat aripi ca să-mi fie, zborul vieții azi un zbor,
Pe sub nori, prin vânt și valuri, zbor spre ceruri ce-i usor.

Tot ce am e de la Domnul, El în bunătatea Sa,
S-a gândit ca să salveze, astăzi și ființa mea,
Tot ce mi-am dorit... El mie, doar din dragoste mi-a dat,
Să fiu astăzi și eu fiul, veșnicului Împărat.