Din veșnicii spre veșnicii!

Din veșnicii în veșnicii ai fost cu Tatăl una,
Mereu uniți prin Duhul Sfânt, Cuvântul cel din totdeauna....
Atunci când timpul se năștea, creat ca lumea din nimic,
Erai Stăpân și Împărat, Părintele cel veșnic.

O bucurie inunda întreaga-Ți frumusețe,
Iar îngerii se proșterneau în sfântă adorație...
Iubirea Tatălui ardea înmiresmând Edenul,
Ca mii de sori Tu străluceai iluminând eternul.

Dar Cerul Tău s-a întunecat, în lume s-a născut durerea
Peste Pământul trist de acum, s-a așternut tăcerea.
Omul născut din mila Ta s-a rupt de moștenire
Și a urmat mereu ca rob, înlănțuit de rău și fire.

Trecut-au miile de ani în lacrimi și în sânge,
Dar pentru omul cel pierdut, o inimă de Tată plânge...
De atâtea ori mâna spre el cu atat drag a ‘ntins-o,
Dar omul stăpânit de Eu, în lături a împins-o!

..........................................................................................

Trei cruci se-nalță către cer, trei vieți se sting în cuie...
Ce drum de moarte au pășit, ca azi pe Golgota să suie?
Păcatul, el, doar el e vinovat de atât’ amar și suferință,
Doar el sfărâmă mereu vieți și-a aduce moarte-n ființă.

“Eli...” se auzi pe-un lemn...”Stăpânul meu, o, Tată!...
...Toți au fugit și M-au lăsat...aici e doar turbata gloată,
Ce vrea să-mi vadă trupul frânt, precum se frânge pâinea,
Să-mi vadă sângele curgând, cum curge mustu-n teascuri
Și sufletul îngenunchiat de ura cea de veacuri.

M-au părăsit ai mei iubiți, ce ieri jurau credință,
Cei vindecați și mântuiți în a lor tristă ființă,
Cei ce umblau mereu flămânzi venind doar pentru pâine,
Ce adunau ‘comori’ aici, dar niciodată pentru mâine.

M-au părăsit în Ghețimani pentru o ațipire,
Căci duhul plin de râvnă fu supus de a lor fire.
M-au părăsit cei ce strigau : ‘Slăvit să fii! Osana!’
Acuma tot ce mai vor în cor e un tâlhar, Baraba!

Iscariotul m-a trădat cu-o simplă sărutare,
Iar Chifa, stânca de granit, e doar nisip și lepădare...
Sunt singur... Tată veșnic... Sfânt, doar raza Ta mai este...
Lumina unui soare trist ce-apune peste creste.”

Un horcăit de om sfârșit se aude de pe o cruce:
“...De ești Christos... ajută-Te!...povara n-o mai duce!
Și scapă-ne pe noi de chin, adu-ne acum salvare,
Tu!... Împăratul profețit, ce ca un vierme moare!...”

“De ce ucizi sărman tâlhar când viața ți se stinge,
Când mori plătind al tău pacat, plătind cu preț de sânge?...
Nu-ți pasă că mai e un strop și vei pași spre-o altă lume,
Iar osândirea iți va fi mereu pe al tău nume!...

El piere pentru că iubit!... Noi c-am adus durere...
El este Fiu de Dumnezeu, noi doar amar și fiere.
In viață am facut doar rău, căci viața fu nedreaptă.
Nu m-am gândit că pot iubi, condus de a urii șoaptă.”

Cu ochii-n lacrimi, resemnat spre El atât de trist rostește:
“Să nu ma uiți când voi pieri, în Cer cu Tine mă primește!...”
“N-am să te uit o, biet tâlhar, chiar azi vei cu Mine,
Iar zilele de acum încol’, vor fi pe veci senine!”
..................................................................................

Jos lângă crucile de lemn, încinși de vin și jocuri,
'Vitejii' legionari romani, sub ai beției aburi
Pentru cămașa lui Isus se-ntrec cu a lor zaruri...
Pe cruce sus doar doi tâlhari, dar o mulțime alături.

E miez de zi, dar s-a ‘nserat, o beznă neagră a cuprins
Ca pâcla unei ceți din iad pământ, iar soarele s-a stins,
În groaza unei judecăți, ce n-a mai fost vreodată...
Isus acum e condamnat, păcatul nostru poartă.

“...Tată și Tu m-ai părăsit în Valea Umbrei Morții?
Nu mai trăiesc iubirea Ta...Sunt părăsit în voia sorții...
Nu cuiele ce mă străpung, nu sângele ce-mi curge
Îmi sunt al morții mare chin, ci sufletu-mi ce plânge.

Nu-i viată fără Viața Ta, nu e iubire fără Tine,
Doar amăgiri și văi pustii și lacrimi și suspine.
Nu e lumină, nu e Cer, fără-Ți prezența vie,
Nu e Cuvânt și nu e Har, când Duhul Tău n-adie!”

Cu trup și suflet sfâșiat Isus înălța ochii:
“Lucrarea Ta am terminat, sunt mesagerul păcii.
Cu Tine omul am unit, deschisă este Calea,
Prin Mine viața va găsi... prin moartea mea iertarea!...”
...................................................................................
Așa s-a stins al nostru Domn, ca să ne aducă viaţă,
Ca să ne dea din Duhul Său, să nu mai rătăcim în ceaţă.
El a murit, noi azi trăim, ce jertfă minunată!...
Nevinovaţi prin moartea Sa, biruitori şi fără pată...

Cum am putea să răsplătim iubirea de pe Cruce?
Ce vom avea noi ca să îi dăm pentru jertfirea-I dulce?...
Nu-i trebuie Domnului comori, culese din adânc de mină,
Ci inimi pe altarul Său, sfințite, fără de vină.
Să fim cu El și El cu noi, nicicând să nu-L lăsăm să plece
Și să rămânem în Christos, căci lumea aceasta trece...