Din tot ce-adună omul pe pământ

Din tot ce-adună omul pe pământ,
Din tot ce strânge azi cu lăcomie,
Vor trece toate ca şi iarba-n vânt,
Căci ziua cea de mâine... nu se ştie.

Din tot ce-adună omul pentru el,
Din tot ce pune astăzi el deoparte,
Nimic din toate nu e pentru cer,
Ci sunt comori ce duc numai spre moarte.

Din tot ce-adună omul fără rost,
Crezând că toate-aduc o fericire,
Nimic din ele nu e cu folos,
E-ndepărtare de o nemurire.

Din tot ce-adună omul pentru foc,
Va arde într-o zi pentru vecie,
Cu pumnii goi el va fi-n orice loc,
Dar acel loc el nu e-n veşnicie.

Din tot ce-adună omul tot lucrând,
Din toată truda ce-a agonisit,
Curând le lasă toate rând pe rând,
Şi toate vor pleca ca pleava-n vânt.

Din tot ce-adună omul zi de zi,
În alergarea lui pe-acest pământ,
Când partea Domnului va dărui,
El va primi-nsutit în cerul sfânt.

Din tot ce-adună omul tot mereu,
Cu trudă şi sudoare ostenind,
Să se gândească doar la Dumnezeu,
Că într-o zi le va lăsa-n curând.

Din tot ce-adună omul neştiind,
Că toate-aicea jos vor rămânea,
Nimic nu este pentru cerul sfânt,
Comoara-n cer e-Mpărăția Sa.