Din Suflarea DOMNULUI...

Din Suflarea DOMNULUI...


Domnul, din chiar Suflarea Lui
Suflet a dat omului,
Cu puterea de-a gândi,
De-a crea și-a construi,

N-a lăsat cu mână largă,
Nefiind a noastră treabă,
Să știm, ce-i rău și ce-i bine
Să rămânem lângă Sine,
(Fiindcă ne iubea vezi bine! ... )

Sufletul în el, frământă
Gândirea cea mai adâncă,
Iubirea cea mai profundă
Dar și o ură cumplită,
Ce nu ne-a, fost hărăzită...

Mânie și răzbunare,
Mulțumire și răbdare,
O mare milostivire,
Cinste-n față și-n privire,

Putere de sacrificiu
Cu răbdare în supliciu,
Și-o așa mare, tărie
Să fim stăpâni, pe furie,

Sufletele sunt viață,
Date fiind omului l-â-nvață,
Când le ia DOMNU-napoi
În credință au altoi,

Având roadă, mai de soi
Dar, cu moartea-s în război,
Ele-au fost de, Tatăl, date
Dar la El, vin mai bogate,

În milă și bunătate-n
Și vieți-n Stânc-adânc, săpate
Tot ce-a făcut, Dumnezeu
În a șasea zi din lut,

A suflat din, suflul Său
Viață dînd de la-nceput,
Văzând, caracterul, Său
Semăna cu DUMNEZEU,

Atât de înnobilat
Căci, nu cunoștea păcat
Mic fragment, din Cel Prea Înalt,
Ce singur, nu l-a lăsat
Și pe Ișa i-a creat

În neascultarea Lui
Căzu-n gura, șarpelui
Curiozitatea Evii
Pus-a-n el ”darul gâlcevii”,

Știau de bine și de rău,
Dar nu le, serveau deloc
Călcând ce-a zis, DUMNEZEU,
N-au mai fost feriți de foc,

Cu gânduri, contradictorii
Și-ndoiala-n el sădită,
A gustat fructul, căderii
Într-o lume ispitită,

Prin, acest delict al său,
L-ânfrunta pe, Dumnezeu,
Și chiar, cu mari păreri de rău,
Lua microbul celui, care strălucea
Prin fapta lui, cea mai rea,

Era umflat, de mândrie
Dând din ea și omului,
Încât strecura mânie
În Slava Edenului! ! ...

Dumnezeu rău i-a mustrat,
Pentru-a lor, mare păcat
Din Eden i-a alungat,
Și prin moarte, i-a purtat.

Moartea, știe fiecare
Vine cu o spaimă mare! ...
Durere-nspăimântătoare
Neputință-ngrozitoare,
Cu teribilă, rușine
Și-un semn mare, de-ntrebare

-De unde-atâta teroare? ...
E TERENUL CELUI SUMBRU
Unde totul e lugubru,
Cu profetul, mincinos
Sub focul gurii Lui Cristos! ! ! ... ,

Cu durerea cea mai vie
Foc arzând o veșnicie,
Flacără-n, făptura vie
Și-o năprasnică urgie! ! ! ... ,

Ea urmează, nedreptății
Celor stând în fala vieții,
Ce Fiul Lui, Dumnezeu,
L-au condamnat, foarte rău...

Câți mai poartă, chipul Său
Și-al Său Nume-n lume dus,
De adepții lui Iisus? ! ! ...
Ce, I-au anunțat venirea,

Proroci Sfinți, având menirea
De-a ni-L face cunoscut,
Pe-al nostru coif și-al vostru scut
Cel ce nu are sfârșit, cum nu are început! ! ...

Ce pentru noi s-a jertfit,
Ca Om Sfânt, pe-acest pământ
S-o luăm de la-nceput,
Într-un rai restabilit,

În suflete-mbogățit,
Ce Însuși, le-a păstorit
Viaț-având, la nesfârșit
Lângă cei ce i-au iubit,

YAH, ISUS și DUHUL SFÂNT

Blându Ioan
30.03. 2026.
Alba Iulia