Din Suflarea DOMNULUI

Din Suflarea DOMNULUI


Domnul din chiar Suflarea Lui
Suflet a dat omului
Cu puterea de-a gândi
De-a crea și-a construi

N-a lăsat cu mână largă,
Nefiind a noastră treabă,
Să știm ce-i rău și ce-i bine
Să rămânem lângă Sine,
(Fiindcă ne iubea vezi bine! ... )

Sufletul în el frământă
Gândirea cea mai adâncă
Iubirea cea mai profundă
Dar și o ură cumplită,
Ce nu ne-a fost hărăzită...

Mânie și răzbunare
Mulțumire și răbdare
O mare milostivire
Cinste-n față și-n privire

Putere de sacrificiu
Cu răbdare în supliciu
Și-o așa mare tărie
Să fim stăpâni pe furie

Sufletele sunt viață
Date fiind omului l-â-nvață
Când le ia DOMNU-napoi
În credință au altoi

Având roadă mai de soi
Dar cu moartea-s în război
Ele-au fost de Tatăl date
Dar la El vin mai bogate

În milă și bunătate-n
Și vieți-n Stânc-adânc săpate
Tot ce-a făcut Dumnezeu
În a șasea zi din lut

A suflat din suflul Său
Viață dînd de la-nceput
Văzând caracterul Său
Semăna cu DUMNEZEU

Atât de înnobilat
Căci nu cunoștea păcat
Mic fragment din Cel Prea Înalt
Ce singur nu l-a lăsat
Și pe ișa i-a creat

În neascultarea Lui
Căzu-n gura șarpelui
Curiozitatea Evii
Pus-a-n el ”darul gâlcevii”

Știau de bine și de rău
Dar nu îi serveau deloc
Călcând ce-a zis DUMNEZEU
N-au mai fost feriți de foc

Cu gânduri contradictorii
Și-ndoiala-n el sădită
A gustat fructul căderii
Într-o lume ispitită

Prin acest delict al său
L-ânfrunta pe Dumnezeu
Și chiar cu mari păreri de rău
Lua microbul celui care strălucea
Prin fapta lui cea mai rea

Era umflat de mândrie
Dând din ea și omului
Încât strecura mânie
În Slava Edenului

Dumnezeu rău i-a mustrat
Pentru-a lor mare păcat
Din Eden i-a alungat
Și prin moarte i-a purtat

Moartea știe fiecare
Vine cu o spaimă mare
Durere-nspăimântătoare
Neputință-ngrozitoare
Cu teribilă rușine
Și-un semn mare de-ntrebare

-De unde-atâta teroare? ...
E TERENUL CELUI SUMBRU
Unde totul e lugubru
Cu profetul mincinos
Sub focul gurii Lui Cristos! ! ! ...

Cu durerea cea mai vie
Foc arzând o veșnicie
Flacără-n făptura vie
Și-o năprasnică urgie! ! ! ...

Ea urmează nedreptății
Celor stând în fala vieții
Ce Fiul Lui Dumnezeu
L-au condamnat foarte rău

Câți mai poartă chipul Său
Și-al său Nume-n lume dus
De adepții lui Iisus? ! ! ...
Ce I-au anunțat venirea

Proroci Sfinți având menirea
De-a ni-L face cunoscut
Pe-al nostru coif și-al nostru scut
Cel ce nu are sfârșit cum nu are început

Ce pentru noi s-a jertfit
Ca Om Sfânt pe-acest pământ
S-o luăm de la-nceput
Într-un rai restabilit

În suflete-mbogățit
Ce Însuși le-a păstorit
Viaț-având la nesfârșit
Lângă cei ce i-au iubit

YAH, ISUS și DUHUL SFÂNT

Blându Ioan
30.03. 2026.
Alba Iulia