Din preaînaltul loc ceresc

Din preaînaltul loc ceresc, ce-asemanare n-are,
Din dragoste... din mila Sa, din marea îndurare,
Se-apleacă peste noi un Sfânt, care să spun-ar vrea,
Trezire... căci El vine-ndat, să-și ia mireasa Sa.

Aduce un cuvânt de sus, Cel vrednic de-nălțare,
De laudă, de preamăriri, căci El e Cel mai mare,
Cuvântul ce s-a coborât, el este azi... trezire,
Căci nu va înălța la El, ce este-n ațipire.

Din locul larg ce-i doar în cer, spre noi azi se coboară,
Acel ce mult a suferit, ce a răbdat ocară,
Ne spune glasul Lui de sus... fiți gata căci Eu vin,
Să-mi iau aleasa sus la cer, ce-i astăzi în suspin.

Ne spune glasul auzit, că El a dat popoare,
Să fim noi fii de Dumnezeu, ce margine nu are,
Și ne mai spune să păstrăm, toți haina doar curată,
Mireasa Lui nu vrea să aibă Domnul nici-o pată.

Străpunge norii adunați, căci vrea să ne mai spună,
De veghe ca să stăm mereu, sub soare și sub lună,
Căci nu știm vremea când va fi, acea de înălțare,
Să fim dar gata noi mereu, căci vine... El apare.

Din Țara viselor de sus, adeseori ne spune,
Ca noi să ne îndepărtăm, de amăgiri din lume,
Cu ea să nu ne-asemănăm, în haină sau vorbire,
Acei ca lumea care sunt, ei merg înspre pieire.

El fraților le spune-acum, ca preoți ei să fie,
Cu mâni curate către cer, și-n beznă și-n pustie,
Să mijlocească ei mereu, în foc de rugăciune,
În urma lor sa lase ei, în toate lucruri bune.

Surorilor le spune azi, lumină ca să fie,
Fără vre-un chip cioplit și plin, de ură și mânie,
Năframa de pe capul lor, s-o aibă și afară,
De nu o au... lui Dumnezeu, aduc ele ocară.

Le spune tinerilor azi, ascultători să fie,
Departe de a lumii rele astăzi pribegie,
Să stea departe de păcat, de poftele din lume,
Ca-n ziua când va reveni, să-i cheme El pe nume.

El pentru toți are-un cuvânt, căci Dumnezeu e mare,
Iubirea-i pentru noi la fel, ea margine nu are,
Ne vrea curați... doar pentru cer, și azi ne mai vorbește,
Să moară unul nu ar vrea, pe toți El ne iubește.