text Poezii crestine

Din nou la Cina

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
DIN NOU LA CINĂ...

Din nou azi medităm la jertfa sfântă
Depusă la Calvar pentru păcat
Iubirea Tatălui ne-ncântă,
Spre zarea infinită ne avântă
Căci cu divinitatea ne-a-mpăcat,

Ne-a împăcat cu Cerul şi cu sfinţii
Ne-a ataşat de Tatăl Creator
Şi-acum iubim iubirea, nu arginţii
Şi nu ne mai bazăm pe rodul minţii
Ci doar pe braţul blândului Mântuitor.

Din nou Cuvântul ne-aminteşte
Părtaşilor la sfântul act
Cum sângele şi astăzi curăţeşte,
Cum ne dă pace, ne-ntăreşte
Să nu ieşim din sfântul pact.

Ne amintim din nou la Cină
De-un plan sublim, cuprinzător
Ce a produs în noi lumină
Şi-ndeamnă suflete să vină
La Cel ce e sublimul Veghetor,

Ne amintim de lunga agonie
Ce-a suportat-o Regele preasfânt,
Cum l-au bătut cu barbarie
Dar El avut-a o tărie
Din Cer şi nu de pe Pământ,

La toţi acei ce-L torturau
Le-a dat privirea Lui senină
Ei l-au respins, nu-nţelegeau,
Să-şi biruie orgoliul nu puteau
Şi au rămas în starea cea de tină.

Şi-acum când frângem pâinea iar
În ceasul de solemnă cercetare
Îl proslăvim pe Rege cu-adorare
Şi-İ mulţumim de sfântul dar
Ce-aduce-n suflete iertare.

Profunda noastră mulţumire
Noi zilnic o ’nălţăm smeriţi
Şi ne gândim la răstignire
Ca la o lucrare de jertfire
Prin care-am fost pe veci sfinţiţi.

Servind acum din pâinea de pe masă,
Servind şi din simbolicul pahar
Gândul ne duce la starea glorioasă
Ce-o vom avea când vom sosi Acasă
Dincolo de al zărilor hotar...

Unde-om cina cu-al nostru Mire
La Nunta-mpărătească fără de sfârşit.
Unde vom fi învăluiţi în strălucire,
Unde-om gusta din eterna fericire
În Mediu-acela pur, desăvârşit.

11 Septembrie, 2006














Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>